Liberalul Antoneta Ioniță: Guvernul Orban își angajează răspunderea pe legi de interes public, și nu personal- așa cum erau Ordonanțele PSD!

Criticile PSD la adresa Guvernului PNL sunt total nejustificate. Actualul Guvern a luat deciziile de angajare a răspunderii pentru legi importante în deplină transparență, și nu în miez de noapte așa cum obișnuia PSD.

Atrag atenția PSD că angajarea răspunderii presupune că legea propusă de Guvern trece prin filtrul Parlamentului, ceea ce nu se întâmplă, imediat, cu Ordonanțele de Urgență, atât de des uzitate de PSD.

Mai mult, le transmit celor de la PSD că angajarea răspunderii presupune posibilitatea amendării proiectelor de lege, prin amendamente propuse în Parlament și acceptate sau respinse de Guvern. Ordonanțele emise în trecut, pe bandă rulantă de PSD,  nu puteau  fi amendate decât după ce ele aveau deja efecte juridice.

Așadar, decizia Guvernului PNL nu are nimic în comun cu vechea abordare pesedistă.  Primele legi pentru care Guvernul Orban își va angaja răspunderea în fața Parlamentului au fost comunicate românilor și vizează modificări urgente, de interes public, și nu personal- așa cum erau multe dintre Ordonanțele de Urgență emise de fostul guvern PSD. Astfel, Guvernul își va asuma, în fața Legislativului, o serie de modificări în privința Legilor justiției- ce au fost batjocorite de PSD; în privința Ordonanței 114- care a pus în dificultate economia românească; în privința Legii plafoanelor- necesară adoptării Legii bugetului de stat pentru anul 2020 și în privința unei noi legislații care să deblocheze transportul elevilor.

Antoneta Ioniță

Deputat PNL

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.