Maria Grapini găzduiește, la Bruxelles, Conferința ’’Femeile în discuții despre transport: Mișcarea către viitor’’

0

În calitate de Membru al Comisiei pentru Transport si Turism al Parlamentului European și vicepreședinte al Comisiei IMCO – Piață internă și protecția consumatorilor, europarlamentarul Maria Grapini găzduiește, joi, 12 decembrie, la Bruxelles, un eveniment dedicat femeilor, din perspectiva viitorului în transporturi, numit ’’Femei în discutii despre transport: Mișcarea către viitor’’, organizat împreună cu IRU (Uniunea Internațională a Transporturilor Rutiere).

IRU a inițiat seria de conferințe pe tema amintită, în cadrul Platformei Femei în Transport, înființată de Comisia Europeană și sprijinită de toate tipurile de transport. Maria Grapini este un susținător deopotrivă al femeilor, dar și al unui transport echitabil, luările sale de poziție permanente fiind cunoscute la nivelul Parlamentului European.

În egală măsură, Maria Grapini a fost desemnată de Comisia Europeană, în anul 2011, drept Ambasador al femeilor de Afaceri, în timp dezvoltându-se o rețea a ambasadorilor care reprezintă femeile, la nivel de Uniune Europeană.

Europarlamentarul militează pentru egalitatea de gen și implicarea femeilor în orice domeniu respectiv meserie, propriul exemplu fiind elocvent. În sprijinul femeilor, pentru promovarea lor,  Maria Grapini a înființat, acum 22 de ani, o Asociatie a femeilor de afaceri din România – AFAR – care există și în prezent.

“Din momentul în care am intrat în politică, dar și cât timp am fost femeie de afaceri, am susținut cu tărie implicarea femeilor în acest domeniu. Consider că femeile au calități antropologice și manageriale  pentru a fi leaderi buni și pentru a obține succes în business, în domeniul transportului și nu numai. De aceea, îmi exprim suportul pentru această inițiativă  a Comisiei Europene și a IRU, sunt onorată să găzduiesc evenimentul de astăzi.

Cât privește viitorul transportului, consider că este necesar să avem o cooperare constantă între toate modurile de transport, rutier, aerian, maritim, dar și cercetări și investiții pentru a îmbunătăți eficiența combustibililor. Este esențial să avem investiții pentru toate tipurile de transport, respectiv în mobilitatea inteligentă care reprezintă viitorul.”, a transmis de la Bruxelles gazda evenimentului, europarlamentarul Maria Grapini.

Conferința se desfășoară pe două paneluri: Abilități ale viitorului în sectorul transportului  și Analiza realității: Noile priorități ale Comisiei Europene văzute de liderii industriilor.

În deschiderea evenimentului, Maria Grapini va insista pe necesitatea asigurării unui sector al transportului bazat pe o economie curată, digitală și modernă, inovație digitală, automatizare, funcționare a pieței interne, protecția consumatorilor, care să genereze o mobilitatea durabilă și inteligentă.

“Referitor la Acordul Verde European propus de noua președintă aleasă a Comisiei Europene, doamna Ursula von der Leyen, cred că trebuie să avem ținte ecologice ambițioase și să combatem schimbările climatice, dar nu trebuie să uităm nici de necesitățile și provocările pe care le întâmpină industriile, dar nici de factorul economic. Din punctul meu de vedere, o atentie deosebită trebuie acordată companiilor și IMM-urilor din domeniul transportului, acestea trebuie să fie susținute!

Nu în ultimul rând, trebuie să punem mai mult accentul pe echilibrul de gen, femeile trebuie promovate si încurajate să se implice mai mult, în toate domeniile vietii. Nu trebuie să existe discrepanțe în ceea ce privește accesul la locurile de muncă, cu toții trebuie să avem aceleași drepturi și egalități de șanse!, este opinia europarlamentarului Maria Grapini, gazda Conferinței ’’Femeile în discuții despre transport: Mișcarea către viitor’’.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.