Premierul Orban continuă „războiul” pentru alegerea primarilor în două tururi

0

Ludovic Orban a declarat că există o majoritatea în Camera Deputaţilor pentru susţinerea proiectului care vizează alegerea primarilor în două tururi de scrutin şi trebuie mobilizare pentru introducerea pe agenda Plenului şi adoptare.

”Eu vă spun că am constatat că există o majoritatea în Camera Deputaţilor pentru susţinerea acestui proiect, totul e să ne mobilizăm şi să reuşim să introducem pe ordinea de zi a Plenului pentru că, dacă suntem mobilizaţi, deţinem voturile necesare pentru a putea asigura reuşita acestui demers”, a declarat, miercuri, Ludovic Orban, întrebat despre alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

Orban a precizat că liderul Pro România a anunţat că sprijină acest demers.

”Domnul Ponta a spus că sprijină, atât modificarea legii care vizează alegerea primarilor şi anume susţine alegerea primarilor cu 50% plus unu dintre votanţi în două tururi şi, de asemenea, susţine şi proiectul de lege de alegere a preşedinţilor de consilii judeţene de către consilierii judeţeni”, a mai spus Orban, citat de News.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.