Ziua Z în Marea Britanie. Boris Johnson vs. Jeremy Corbyn!

0

Alegătorii britanici merg din nou la vot joi, pentru a treia oară în mai puţin de cinci ani, pentru a-şi alege parlamentarii, acesta fiind primul scrutin din ultimii 100 de ani care are loc în decembrie, relatează BBC. Scrutinurile precedente au avut loc în 2015 şi 2017.

Secţiile de vot din 650 de circumscripţii, din Anglia, Ţara Galilor, Scoţia şi Irlanda de Nord, s-au deschis la ora 7:00 GMT.

Numărătoarea voturilor va începe imediat după închiderea urnelor, la ora 22:00 GMT, iar majoritatea rezultatelor vor fi anunţate în primele ore ale dimineţii de vineri. În 2017, Newcastle Central a fost prima circumscripţie care a anunţat rezultatul votului, la circa o oră după închiderea urnelor.

Un număr total de 650 de parlamentari vor fi aleşi potrivit unui sistem folosit pentru prima oară în alegerile generale, acela în care câştigă candidatul care atrage cel mai mare număr de voturi în circumscripţia în care candidează.

Alegerile din Marea Britanie au loc în mod tradiţional la fiecare 4 sau 5 ani. În octombrie însă, parlamentarii au votat pentru al doilea scrutin anticipat în doi ani. Este pentru prima oară după 1974 când au loc alegeri iarna şi prma oară când au loc în decembrie după 1923.

La alegeri au dreptul să participe toate persoanele cu vârste de cel puţin 18 ani, dacă sunt ceteţeni britanici, din Commonwealth sau Republica Irlanda şi s-au înregistrat la vot. Înregistrarea s-a încheiat pe 26 noiembrie. Mulţi oameni au votat deja candidatul preferat prin corespondenţă, în urmă doi ani 7 milioane de persoane utilizând acest sistem.

Cei care au optat pentru acest sistem dar nu au trimis încă votul îl pot depune la Biroul Electoral până la ora 22:00. O altă posibilitate este să îl depună la secţia de poliţie până la închiderea urnelor.

Premierul conservator în exerciţiu Boris Johnson şi adversarul său laburist Jeremy Corbyn şi-au jucat miercuri, cu câteva ore înaintea scrutinului crucial în privinţa Brexitului, ultimele cărţi în vederea obţinerii victoriei în aceste alegeri legislative anticipate ce se anunţă strânse potrivit ultimelor sondaje, relatează AFP.

La finalul unei campanii în care a pregătit gogoşi, a schimbat o roată de Formula 1 şi a pulverizat un fals zid simbolizând ”impasul” Brexitului – cu un buldozer, liderul conservator şi-a început ziua livrând sticle de lapte la Guiseley, în Yorkshire, în nordul Angliei, spre surpriza cuplului care i-a deschis uşa

El a pregătit apoi o plăcintă din carne de vită şi bere, pe care a comparat-o cu acordul Brexitului pe care l-a încheiat cu Uniunea Europeană (UE), dar care nu a fost ratificat în Parlament din cauza lipsei unei majorităţi. Johnson intenţionează să-l ”reîncălzească” şi să servească textul deputaţilor, în cazul în care obţine o victorie. ”Îl băgăm la cuptor, dăm cu uşa, îl scoatem şi, iată, am făcurt Brexitul!”, a declarat Boris Johnson.

Ajuns la putere la sfârşitul lui iulie, cu promisiunea de a scoate ţara din UE, fostul primar al Londrei îşi consacră ultimele deplasări nordului şi centrului Angliei şi Ţării Galilor, regiuni care votează tradiţional cu Partidul Laburist, dar care sunt în favoarea Brexitului.

El a convocat aceste alegeri cu speranţa de a obţine o majoritate absolută care să-i permită să scoată procesul din impas şi să dea pagina acestei saga care-i împarte în mod profund ţara de la referendumul din 2016, în care tabăra ”Leave” a obţinut aproape 52% din voturile exprImate.

Adversarul său Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist (Labour), şi-a strâns oamenii înainte de ivirea zorilor la Glasgow, în Scoţia, unde speră să-i înfrângă pe separatiştii din cadrul SNP. El a promis ”speranţă” şi ”securitate” alegătorilor şi l-a atacat pe Boris Johnson pe tema lipsei sale de sinceritate, acuzându-l că ”face promisiuni care se transformă în miraje a doua zi”.

În faţa recentei creşteri a Partidului Laburist în sondaje, Boris Johnson a agitat ”veritabilul risc” al unui Parlament fără majoritate, care ar prelungi criza politică.

”Noi ne batem pentru fiecare vot”, a declarat el miercuri.

Ultimul sondaj din campanie, publicat de Institutul YouGov prezintă Partidul Conservator (Tories) în fruntea intenţiilor de vot, cu 339 de mandate din 650. Sunt cu 20 de deputaţi mai puţini decât la precedentele proiecţii ale YouGov, de la 28 noiembrie, însă cu 22 mai mulţi decât în precedentul scrutin din 2017.

Potrivit institutului, un asemenea rezultat ar constitui ”cea mai bună performanţă a conservatorilor din 1987”, în timpul lui Margaret Thatcher. Însă marja de eroare, impactul unui eventual vot util şi recenta tendinţă în favoarea Partidului Laburist pot conduce la un Parlament fără majoritate.

Se anunţă un scor strâns

Sondajul YouGov sugerează că Partidul Conservator a reuşit să seducă alegătorii frustraţi de faptul că nu şi-au văzut realizat votul în favoarea Brexitului, în detrimentul Partidului Brexitului, susţinătorul unei rupturi clare cu UE.

La rândul său, Partidul Laburist, favorabil unui nou referendum care dă de ales între un nou acord al Brexitului şi o rămânere în UE, pare că a sedus alegătorii care ar fi putut să voteze cu Partidul Liberal Democrat (Lib-dem), care promite să renunţe pur şi simplu la ieşirea din UE.

Conservatorii şi laburiştii promit şi unii şi alţii schimbări radicale. Boris Johnson se angajează să scoată Regatul Unit din UE până la 31 ianuarie, după trei amânări. Jeremy Corbin, de stânga, promite o ”revoluţie industrială verde” şi miliarde serviciilor publice, mai ales în domeniul sănătăţii, care suferă consecinţele anilor de austeritate conservatoare.

Cu privire la Brexit, el intenţionează să organizeze un nou referendum, dar să rămână ”neutru”, o poziţie criticată din cauza unei lipse de claritate.

În pofida faptului că este ”împotriva Brexitului”, Steve Banham apreciază că este necesar să fie acceptat rezultatul referendumului din 2018. El spune că va vota cu conservatorii, ”pentru că e nevoie să mergem înainte, iar întreprinderile au nevoie de claritate”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.