Bătaie de joc: Metroul din Drumul Taberei, o nouă amânare!

0

Metrorex precizează într-un comunicat de presă că magistrala de metrou din Drumul Taberei va fi deschisă începând cu iunie 2020. Totodată, compania estimează pierderi de peste 100 de milioane de lei, în 2019, se arată într-un proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat, de trei ori mai mici decât proiecția inițială.

Compania estimează totodată venituri totale de 923,95 milioane lei în acest an, comparativ cu cele 1,991 miliarde lei cât îşi bugetase în proiectul de buget de la începutul anului. În 2018, Metrorex a avut pierderi de aproape 194 milioane lei.

Compania şi-a planificat cheltuieli cu investiţiile în sumă de 504,79 milioane lei. În proiectul iniţial privind bugetul de venituri şi cheltuieli erau prevăzute cheltuieli cu investiţiile de 1,051 miliarde lei.

De asemenea, Magistrala 5 Eroilor-Drumul Taberei va fi pusă în funcţiune abia în iunie 2020. Acelaşi termen de punere în funcţiune a fost avansat şi de premierul Ludovic Orban la sfârşitul lunii noiembrie.

„Faţă de bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat, veniturile totale rectificate prezintă o reducere cu 53,60%, cheltuielile sunt reduse cu 55,28% pierderea brută fiind redusă cu 66,26%. Rectificarea, prin reducerea veniturilor totale este cauzată de nepunerea în funcţiune a obiectivului de investiţii Magistrala V. Cheltuielile de natură salarială, câştigul mediu lunar pe salariat prezintă diminuări ca urmare a reducerii numărului de personal, din cauza decalării termenului de punere în funcţiune a Magistralei V ( iunie 2020)”, se arată în nota de fundamentare.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.