Fondurile destinate programului „Prima Casă”, în scădere în 2020

Share:

Programul Prima Casă, considerat un succes și care a ţinut în viaţă piața imobiliară din România, este amenințat cu dispariția de guvernul Orban. Suma alocată de liberali pentru 2020 va reprezenta doar 10% din bugetul alocat Programului Guvernamental în 2019.

Guvernul a decis că Programul Prima Casă din 2020 va beneficia de doar 200 milioane lei. În acest an, plafonul alocat a fost de 2 miliarde lei. Astfel, băncile pot acorda credite ipotecare în valoare de 400 milioane lei, dat fiind că garantia statului reprezinta jumatate din valoarea unui credit.

Prima Casă a devenit un program social, cu reguli mai stricte, iar cu acest plafon alocat se vor putea finanța aproximativ 2.100 de credite, dacă ne raportăm la valoarea medie a garanţiei acordate anul trecut 94.000 lei, potrivit FNGCIMM.

Aproape 300.000 de români și-au cumpărat locuință prin Prima Casă.  Reprezentanții Băncii Naționale a României susțin că Programul Prima Casă a fost bine construit de la început, dar acum trebuie schimbat pentru că nu mai are integral un rol social.  Eugen Rădulescu, director în cadrul BNR, afirma în urmă cu câteva săptămâni că prin acest program se dau în prezent credite inclusiv pentru case de vacanță sau pentru apartamente de 300.000 euro.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.