Putin ar putea părăsi definitiv Kremlinul din 2024!

Un comentariu enigmatic al lui Vladimir Putin, joi, despre o limitare a numărului de mandate prezidenţiale a relansat speculaţii cu privire la plecarea sa definitivă de la Kremlin în 2024, relatează AFP.

Este o tradiţie anuală ca, în cursul conferinţei sale de presă-maraton, preşedintele rus să fie întrebat despre viitorul său. De această dată, o întrebare despre o revizuire a Constituţiei şi interdicţia exercitării a mai mult de ”două mandate consecutive” a repus subiectul pe tapet.

”Ceea ce am putea face cu privire la aceste mandate este să suprimăm calificativul «consecutive» cu privire la funcţia prezidenţială”, a spus el.

Suprimarea acestui termen ar însemna interzicerea oricărei întoarceri la Kremlin după 2024, data la care îi expiră actualul al doilea mandat consecutiv. Astfel, Putin nu va mai putea pleca de la preşedinţie şi să se întoarcă, aşa cum a făcut în 2012, după ce a fost premier timp de patru ani (2008-2012), potrivit news.ro.

”Avem două mandate succesive, servitorul dumneavoastră credincios face cele două mandate, iar apoi pleacă din funcţie, apoi el are dreptul să revină în funcţia de preşedinte, pentru că nu mai este vorba despre două mandate consecutive”, a explicat şeful statului rus. Acest fel de alternanţă ”deranjează anumiţi politologi, actori din societate”, a declarat el, în această a 15-a mare conferinţă de presă la care au asistat 1.800 de jurnalişti.

Până acum, Vladimir Putin spunea că ţine la formularea cu privire la cele două mandate consecutive.

El a evocat, de asemenea, posibilitatea unei consolidări a puterilor Parlamentului în mod ”foarte prudent” şi în urma unei ”discuţii aprofundate în societate”. ”Nu trebuie să ne grăbim prea tare. Discuţia este în curs, iar eu o voi urmări şi eu să văd cum evoluează”, a adăugat el, după conferinţă.

În urma ultimei sale realegeri, în 2018, circulă speculaţii cu privire la intenţiile sale cu privire la perioada de după 2024. Unii îi atribuie intenţia de a păstra puterea, prin noi funcţii care rămân de definit, iar alţii intenţia de a redeveni provizoiu premier. În orice caz, Putin nu a promovat un potenţial succesor. Iar Kremlinul a apreciat, până acum, prematur să evoce problema, informează news.ro.

Şefa televiziunii RT, finanţată de statul rus, Margarita Simonian, consideră că declaraţiile lui Vladimir Putin semnalează că acesta a hotărât să părăsească preşedinţia. ”Dacă se întreabă cineva dacă liderul va efectua un nou mandat prezidenţial, el nu o va face”, a scris ea pe Twitter.

Publicaţia online The Bell estimează că declaraţia cu privire la mandatele consecutive este ”declaraţia cea mai importantă pe care Putin a făcut-o azi (joi)”. Rusia din 2000 şi cea din 2019 ”sunt două ţări diferite”, a notat Putin. Potrivit institutului public Vtsiom, 70,2% dintre ruşi au încredere în Vladimir Putin.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.