Cod galben de ninsori abundente şi viscol, în jumătate de țară

Share:

Administrația Națională de Meteorologie a emis vineri avertizare cod galben de ninsori abundente şi viscol pentru mai multe judeţe din centrul, nordul şi estul ţării până duminică seara. De asemenea, de vineri seara intră în vigoare o informare meteo de intensificări ale vântului, precipitații mai ales sub formă de ninsoare.

INFORMARE METEOROLOGICĂ

Fenomene vizate: intensificări ale vântului, precipitații mai ales sub formă de ninsoare
Interval de valabilitate: 27 decembrie, ora 22:00 – 29 decembrie, ora 22:00
În intervalul menționat, local și temporar vor fi intensificări ale vântului, cu rafale în general de 45…50 km/h și de peste 60…70 km/h la munte, iar pe parcursul zilei de duminică (29 decembrie) și în sud-est.

Temporar în zona montană va ninge, iar local în Transilvania, sudul Moldovei și din a doua parte a zilei de sâmbătă (28 decembrie) și în Muntenia și vestul Dobrogei vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă.

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN

Interval de valabilitate: 27 decembrie, ora 22 – 29 decembrie, ora 20
Fenomene vizate: ninsori însemnate cantitativ, viscol
În Carpații Meridionali și de Curbură, iar din dimineața zilei de sâmbătă (28 decembrie) și în cea mai mare parte a Moldovei va ninge, temporar însemnat cantitativ, astfel că se va depune strat de zăpadă, local consistent.

Vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală în general de 50…55 km/h, iar la munte, în special pe creste, vor fi rafale de peste 70…80 km/h, viscolind și spulberând zăpada.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.