Gheorghe Dincă ar putea fi trimis luni în judecată
Rechizitoriul în cazul Caracal a fost finalizat şi, procedural, după ce este semnat de procurorii de caz va fi trimis pentru confirmare la Procurorul General al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie, Bogdan Licu, după cum informează monitoruljustitiei.ro. Dosarul va fi trimis apoi în instanţă, la Tribunalul Olt, unde va avea loc procesul lui Gheorghe Dincă.
Ultima tentativă a lui Gheorghe Dincă de a abate cursul anchetei în cazul Caracal, prin schimbarea declaraţiilor iniţiale, nu a avut sorţi de izbândă. Nici n-a fost foarte greu, pentru că după ce le-a oferit procurorilor două nume de complici, M.P. si S.B. (un bărbat şi o femeie), anchetatorii au constatat că mărturisirea nu corespunde realităţii.
Potrivit monitoruljustitiei.ro, procurorii au căutat imediat în baza de date la care au acces şi au găsit doat o singură femeie în România cu acest nume, care nu corespundea în niciun fel cu spusele inculpatului, bărbaţi erau câţiva dar nici ei nu corespundeau. S-a făcut imediat, în cazul lor, recunoaştere de pe planşe foto şi Dincă nu a recunoscut pe nimeni, acest aspect fiind susținut în spatial public și de avocații Tonel Pop și Carmen Obârșan care au participat la audierea din 9 ianuarie.
Această ultimă declaraţie a fost pusă la dosar. Astfel Rechizitoriul este finalizat, urmând să fie trimis pentru confirmare la Procurorul general al PICCJ, după care să ajungă la instanţa Tribunalului Olt, au confirmat surse judiciare pentru Monitorul Justiţiei. Gheorghe Dincă este acuzat de trafic de persoane, două omoruri calificate şi profanare de cadavre.
Prin acelaşi rechizitoriu, DIICOT va sesiza instanţa şi cu privire la Ştefan Risipiţeanu, acuzat de violarea Luizei Melencu. Acesta şi-a recunoscut fapta în faţa procurorilor DIICOT.