Salariile și soldele polițiștilor cresc din 2020

Poliţiştii, militarii şi personalul civil din cadrul Ministerului Afacerilor Interne vor primi, din luna ianuarie, salarii şi solde mai mari, la nivelul celor ale personalului din Ministerul Apărării Naţionale. 

„Salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie şi indemnizaţiile de încadrare se majorează cu o treime din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzute de Lege nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pentru anul 2022 şi cel/cea din luna decembrie 2019, în aplicarea art. 38 alin. (4)”, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Începând cu luna ianuarie 2020, intră în vigoare o serie de măsuri fiscal-bugetare care privesc polițiștii, militarii și personalul civil din cadrul Ministerului Afacerilor Interne aprobate de Guvernul României conform OUG 1/2020, publicată în Monitorul Oficial din 9 ianuarie 2020.

O altă măsură luată în sprijinul angajaţilor MAI este actualizarea, începând cu această lună, a alocaţiei valorice pentru drepturile de hrană la fel ca în celelalte instituţii publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, mai anunță ministerul.

„De asemenea, pentru perioada 2020-2021, personalul MAI care desfăşoară activităţi în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care în conformitate cu reglementările legale în vigoare nu se lucrează va beneficia în continuare de majorarea de 75% la solda de funcţie/ salariul de funcţie/ salariul de bază pentru activitatea desfăşurată, pentru timpul lucrat, în aceste zile”, se mai arată în comunicat.

Începând din ianuarie, cuantumul sporurilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte din salariul brut lunar/solda lunară de care beneficiază angajaţii MAI se menţine la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2019.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.