Marine Le Pen „îi aruncă mănușa” lui Macron

0

Lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, şi-a anunţat joi intenţia de a candida încă o dată, a treia oară, la preşedinţia Franţei la următoarele alegeri ce se vor desfăşura în anul 2022,  potrivit EFE.

”Intenţia mea este să mă îndrept către o iniţiativă de unitate naţională, cu un mare proiect unificator care-i poate reuni pe toţi francezii, indiferent de unde vin, un proiect de alternanţă pentru ca ţara să-şi revină”, a spus Marine Le Pen la o întâlnire cu presa.

Cu mai mult de doi înaintea următorului scrutin prezidenţial ea devine primul potenţial candidat pentru Palatul Elysee, după ce a participat şi la ultimele alegeri, în 2017, când a fost învinsă în turul doi de Emmanuel Macron.

Preşedinta Adunării Naţionale (fostul Front Naţional) pune astfel capăt zvonurilor despre ”moartea” sa politică şi asigură că în partidul său nu există ”nicio îndoială despre voinţa de a câştiga”.

Candidatura ei va trebui să fie validată anul viitor la Congresul naţional al partidului, unde deocamdată nu se prefigurează vreun posibil concurent, mai ales după ce apropiatul ei colaborator la scrutinul din 2017, Florian Philippot, şi-a creat propriul partid, iar nepoata sa, Marion Maréchal, s-a retras.

Un membru al partidului Adunarea Naţională şi apropiat al Marinei Le Pen a spus la postul BFM TV că ea doreşte să se confrunte din nou cu Emmanuel Macron, într-un duel al naţionaliştilor împotriva globaliştilor.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.