Ultimul cartuș (politic) din Kiseleff

0

Liberalii, susținuți de președintele Iohannis, forțează anticipatele. Asta au spus că vor face, chiar înaiantea preluării guvernării, asta încearcă să facă și în aceste zile. Era evident, pentru toată lumea, că liberalii, cu puțin peste 100 de parlamentari, nu vor putea guverna. Despre eficiența actului guvernării, în aceste condiții, ce să mai vorbim. Singura șansă a PNL rămâne declanșarea alegerilor anticipate, o procedură aproape imposibilă, dacă ne raportăm, strict, la prevederile constituționale.

La rândul lor, pesediștii, aflați într-un declin electoral pe care nici măcar “profesorul Pieleanu” nu-l mai poate opri în sondajele sale plătite, evident, cu sume uriașe de pesediști și nu numai, fug ca “dracu de tămâie” de anticipate. Umilițí la europarlamentare și prezidențiale, noii lideri ai PSD, în frunte cu Ciolacu, trag sforile pentru o poziționare cât mai bună la Congresul care va avea loc, cel mai probabil, în martie. În PSD, degringolada este totală, în condițiile în care lupta pentru șefia PSD este percepută ca un cec în alb pentru un viitor președinte de partid care va face, după bunul plac, listele cu candidați, la locale și parlamentare. Ciolacu, susținut de influentul Paul Stănescu, este cotat cu prima șansă la Congres. Gabriela Firea așteaptă însă, ca și Olguța Vasilescu, ca și Sorin Grindeanu. Miza este uriașă, iar apele în partid nu pot fi în niciun caz (prea) liniștite!

Cu toate acestea, PSD trebuie să reacționeze. Trebuie să își caute aliați. UDMR, ALDE, Pro România. Avalanșa de asumări de răspunderi, singura alternativă pe care o au, în realitate, liberalii, deranjează vizibil PSD. Revenirea la alegerile în două tururi în cazul primarilor nu poate fi acceptată în Kiseleff. Din simplul motiv că, la alegerile locale, cu un sistem de vot în două tururi, PSD ar pierde, cu mici excepții, pe linie. Ok, a fost trecut bugetul prin asumarea răspunderii Guvernului, va fi, probabil, desființată secția specială prin același demers, sunt aspecte deranjante, dar tolerabile. Însă, alegerile în două tururi reprezintă o barieră pe care PSD și aliații săi de peste noapte, UDMR, nu o pot trece.

Cred că moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban va reuși. Și, mai mult decât atât, este posibilă o nouă majoritate parlamentară PSD-UDMR-ALDE-Pro România. Este posibilă, însă, extrem de greu realizabilă. Tăriceanu și ALDE nu au uitat trădarea PSD. Ponta și Pro România nu sunt foarte agreați în fialialele PSD. Iar UDMR, ca aliat de guvernare, nu poate aduce decât bile negre. Mai ales că orgoliile liderilor acestor partide sunt uriașe. Și, ca atare, nimeni nu mai vrea să guverneze încă opt-nouă luni până la parlamentare. Mai mult, nimeni nu are garanția că Iohannis, aflat pe cai mari, va mai numi un premier de la PSD. Rămâne, însă, miza alegerilor în două tururi care ar putea conduce la concesii reciproce între actorii politici. Dacă alegerile locale se vor menține într-un singur tur, PSD poate conta inclusiv în ecuația parlamentară. Dacă se va trece la sistemul de vot în două tururi, alegerile locale vor fi câștigate cu cel puțin 70% de PNL și USR-PLUS, care se vor alia în turul II în toate marile/micile orașe și comune.

Astăzi, PSD are o singură șansă. Să demită Guvernul Orban printr-o moțiune de cenzură și să preia, din nou, guvernarea. Cu riscul, uriaș, de a pierde alegerile parlamentare. Însă, liderii PSD mai pot salva alegerile locale. Și, chiar la parlamentare, se poate pune bazele unui pol de stânga între PSD, ALDE și Pro România care se poate constitui ca o alternativă la guvernarea PNL-USR-PLUS.

Se joacă, pe viață și pe moarte, iar calculele PSD potrivit cărora PNL se va eroda semnificativ până la alegerile parlamentare din toamnă se dovedesc greșite. Cu o victorie zdrobitoare la localele în două tururi, PNL va defila și la alegerile parlamentare.

Așa că, PSD are la dispoziție un ultim cartuș politic…

Un editorial de Iulian Badea

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.