Regina Elisabeta a II-a, decizie radicală în privința prințului Harry și a soției sale, Meghan

0

Prințul Harry și soția lui, Meghan, nu vor mai folosi titulatura „Alteţa sa regală” și nu vor mai primi fonduri din surse guvernamentale, a anunțat Palatul Buckingham, reşedinţa oficială a reginei Elisabeth a II-a.

Ducele și ducesa de Sussex au anunțat și că intenționează să returneze 2,4 milioane de lire sterline, bani publici primiți pentru renovarea Frogmore Cottage, care va rămâne locuința lor oficială din Marea Britanie.

Mai mult, cuplul nu o va mai reprezenta formal pe regina Elisabeth a II-a începând cu primăvara acestui an.

Deciziile au fost luate după ce Harry și Meghan au anunțat recent că doresc să renunțe la statutul de membri seniori ai familiei regale.

„Intenţionăm să renunţăm la statutul de membri seniori ai familiei regale şi să muncim pentru a deveni independenţi din punct de vedere financiar, dar vom continua să o susţinem deplin pe Majestatea Sa Regina”, au transmis prinţul Harry şi ducesa Meghan. Cei doi au precizat că intenţionează să „îşi echilibreze timpul între Marea Britanie şi America de Nord”.

În comunicatul emis sâmbătă de Palatul Buckingham se arată că ducii de Sussex au înțeles că li s-a cerut să nu mai participe la angajamente regale, inclusiv la ceremonii militare oficiale. „Cu binecuvântarea Reginei, ducii de Sussex își vor păstra patronajele private și asociațiile„, potrivit comunicatului în care se arată că „deși nu o mai pot reprezenta formal pe Regină, ducii de Sussexes au arătat clar că vor continua să respecte valorile Majestății sale„.

Biroul de presă de la palatul Buckingham nu a comentat privind măsurile de securitate de care vor beneficia ducii de Sussex.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.