Diskoteka Festival 2020, un eveniment ce nu trebuie ratat!

M-am numărat printre zecile de mii de „privilegiați”care au asistat timp de trei zile, anul trecut, la început de iunie, la magia Diskoteka Festival de la Timișoara. O Timișoara ploioasă, neprimitoare, mai puțin duminică când vremea a fost mai bună,  nu a putut împiedica trei zile de distracție. Drumul de la București a fost o plăcere cât timp mă gândeam că îi voi asculta pe mulți dintre cei care mi-au umplut de vise adolescența și nu numai.

Nana a avut un recital fabulos, ca și Thomas Anders, Alphaville, Snap, Boney M, Mr.President, Haddaway, Dr. Alban, C-Block, Sandra, Sabrina, Ricchi e Poveri, East 17, Lian Ross, La Bouche, Alexia, Jenny Bergren de la Ace of Base, Captain Jack, iar lista poate continua.

Trei zile fabuloase, în care am întâlnit, în tribune și pe gazon, toate generațiile, în care am retrăit magia unor vremuri pe care le credeam apuse.

Absențele motivate ale lui No Mercy și CC Catch nu au putut șterge trei zile de poveste!

Mulți dintre cei care am văzut lineup-ul din 2020 suntem oarecum dezamăgiți. După ediția de debut, cu nume care au făcut istorie în muzică, ediția a II-a pare mai slăbuță! Doar pare, însă, pentru că lista este extrem de ofertantă: Tehnotronic, Londonbeat, Blackbox, Savage, Mauro, Rozalla, Ice Mc, System in Blue, Gina T, Urban Cookie Collective, Las Ketchup și Dj Jungle. Reacția organizatorilor, profesioniști sută la sută, cu foarte puține excepții, organizarea din 2019 a fost perfectă, a fost, însă, promptă. Nana revine. Ca și Snap! Două nume grele pe care le-ai asculta o eternitate!

Nu știu dacă voi ajunge la Diskoteka  Festival 2020. Însă voi face tot posibilul să ajung! Un concert cu DJ Bobo nu poate fi ratat! Câți dintre noi nu am dansat pe muzica lui, am fredonat versurile melodiilor, ne-am trăit anii de liceu și studenție? Numai pentru a-l vedea pe acest showman total suma pe care o plătim pentru abonament este modică! Eu, personal, chiar mă întreb cum poți scoate profit în contextul în care abonamentele, cel puțin cele de categoria a II-a, au prețuri modice. Să fim serioși! Cine spune altceva este cârcotaș!

Am văzut că mulți dintre cei care au intrat pe pagina oficială, inclusiv pe cea de facebook,  și-au dorit să îi vadă la Timișoara pe Vanilla Ice, pe Dieter Bohlen, pe UB 40, unii chiar pe Madonna sau Depeche Mode! Este o glumă? Cum să o ai invitat pe Madonna sau Depeche Mode cât timp abonamentul pentru trei zile, repet pentru trei zile, este mai mic de 60 de euro. Despre ce vorbim?

Nu cunosc, decât din spațiul public, numele organizatorilor însă cred că s-a oferit maximum în condițiile date! Mulți dintre noi, poate, am fi cumpărat și abonamente mai scumpe cu condiția ca numele celor prezenți să fie de top! Toate! Dar sunt mulți alții care nu și-ar fi permis acest lucru!

Cred, însă, că Diskoteka Festival 2020 va fi un succes. Din simplul motiv că orele petrecute acolo, în incinta unui stadion care vibrează de muzica anilor 80 și 90, te duc într-o altă lume. O lume pe care nu ai voie să o uiți niciodată!

P.S. Am fost și la câteva concerte ale concurenței, We Love Retro, la București și Cluj-Napoca, însă diferența este uriașă!

I. Badea

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.