Rețeaua de sănătate REGINA MARIA suplimentează stocului de vaccinuri gripale

0

Rețeaua de sănătate REGINA MARIA a demarat în toamna lui 2019, cu aprobarea Ministerului Sănătății, o campanie de educare și prevenție pentru vaccinarea antigripală. În continuare, în cadrul acestui program operatorul privat anunță  disponibilitatea în acest moment a unui stoc de aproximativ 4.000 de doze de vaccin injectabil Vaxigrip Tetra pentru pacienți cu vârste între 6 luni – 100 ani. Acest stoc se poate suplimenta cu alte până la 10.000 de doze, în funcție de solicitări. În plus, 200 de doze de vaccin Fluenz Tetra cu administrare intranazală pentru copii cu vârste între 2 – 18 ani sunt disponibile acum în policlinicile rețelei.

„Deoarece sezonul gripal este în plină desfășurare și zilnic sunt confirmate din ce în ce mai multe cazuri de infecție cu virus gripal A și B, dorim să susținem prevenirea îmbolnăvirii copiilor și adulților, mai ales a celor din grupele de risc. În acest sens, ne-am asigurat stocul de doze pentru pacienții care doresc să se vaccineze acum și avem asistente și medici dedicați, care pot răspunde rapid solicitărilor din perioada următoare.” a declarat Olimpia Enache, COO al retelei REGINA MARIA.

Pentru vaccinare, pacienții adulți care au deja o trimitere de la medic se pot prezenta în locațiile rețelei de sănătate unde există stoc de vaccinuri, fără programare. Cei care nu au trimitere și au nevoie de un consult se pot programa și vaccinul va fi rezervat automat în locație, până la data vizitei medicale. În cazul copiilor, administrarea se va face doar în cadrul unui consult de pediatrie, cu programare în prealabil. Toate informațiile privind programul de vaccinare, costurile și stocul disponibil din locațiile REGINA MARIA sunt disponibile aici.

„Vaccinul gripal administrat în fiecare an este cea mai eficientă metodă de protecție împotriva virusurilor de sezon și reducerea semnificativă a răspândirii lor. Când vine vorba de sănătate, fiecare pacient este parte din procesul lui de tratament, așadar, cu o informare corectă, el va lua cele mai bune decizii pentru el și pentru cei din jurul său. Anul acesta, Rețeaua REGINA MARIA continuă misiunea de a educa și informa pacienții, prevenția fiind primul aliat împotriva riscului de contractare a virusului gripal. În următoarea perioadă, trebuie să rămânem atenți și să evităm riscurile de îmbolnăvire ținând cont și de posibilitatea apariției unei epidemii în vârful sezonului de gripă.” a declarat Dr. Hadi Rahimian, Directorul Medical al Spitalului Băneasa REGINA MARIA și susținător activ al campaniei de vaccinare.

Cele mai multe cazuri de boală se produc între sfârșitul lui decembrie și începutul lui martie, așadar este importantă vaccinarea înainte ca sezonul să înceapă, pentru îmbunătățirea imunității organismului. Însă, pentru o protecție eficientă, este importantă vaccinarea antigripală și în lunile următoare, având în vedere că circulația virusurilor nu încetează, existând posibilitatea apariției unei epidemii.

 

Campania Rețelei de sănătate REGINA MARIA reprezintă un demers de educare a pacienților, astfel încât aceștia să poată hotărî ce este bine pentru sănătatea lor, având la dispoziție toate informațiile necesare pentru protecția lor și a celor dragi. Acestei inițiative i s-au alăturat directori de spitale și medici din toate specialitățile, precum ginecologi, neonatologi și medici pediatri, având în vedere importanța prevenției pe tot parcursul sezonului de gripă. Prin puterea exemplului, în cadrul acestui program, până acum 12.000 de pacienți s-au vaccinat în locațiile REGINA MARIA. 5% dintre acești pacienți au fost femei însărcinate, ele fiind considerate printre cele mai vulnerabile din categoria de risc. Vaccinarea antigripală este recomandată și altor grupe de risc, cum ar fi persoanele cu vârsta mai mare de 6 luni, în evidența cu afecțiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, obezitate, astm sau sistem imunitar deprimat (HIV/SIDA), copiii și adolescenții care iau aspirină regulat și sunt la risc să dezvolte Sindromul Reye, dacă fac gripă, și persoanele peste 65 de ani.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.