Iranul, retragere iminentă din Tratatul privind Neproliferarea Armelor Nucleare

0

În Parlamentul iranian a fost introdus marţi un proiect de rezoluţie ce prevede retragerea Teheranului din Tratatul privind Neproliferarea Armelor Nucleare (NPT), a informat site-ul de ştiri al legislativului, ICANA, transmite Reuters, notând că acest gest pare să crească mizele în confruntarea regimului de la Teheran cu Occidentul.

Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, cea mai înaltă autoritate a Republicii islamice, este cel căruia îi revin deciziile finale în ce priveşte politica nucleară a ţării. Ştirea nu precizează când ar putea avea loc votul în parlament.

Ministrul de externe Mohammad Javad Zarif a declarat săptămâna trecută că Iranul s-ar putea retrage din NPT dacă europenii se vor adresa Consiliului de Securitate al ONU în legătură cu acordul nuclear din 2015, Tratatul privind Neproliferarea Armelor Nucleare, potrivit Agerpres.

NPT din 1968 a reprezentat fundamentul controlului armelor nucleare după Războiul Rece, inclusiv al acordului semnat în 2015 de Iran cu marile puteri, prin care Teheranul primea acces la comerţul mondial în schimbul limitării programului său atomic.

Soarta acordului se află sub semnul întrebării de când preşedintele Donald Trump a retras Statele Unite din pact în 2018 şi a reimpus sancţiuni împotriva Iranului. Acesta a replicat prin reducerea angajamentelor asumate, afirmând însă că doreşte menţinerea acordului.

Franţa, Germania şi Marea Britanie, cele trei state europene co-semnatare ale acordului nuclear din 2015 cu Iranul, au anunţat recent că au activat mecanismul de reglementare a diferendelor, prevăzut în text. Mecanismul ar putea aduce subiectul în Consiliul de Securitate al ONU şi declanşa reimpunerea de sancţiuni din partea ONU.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.