Un fake news de cea mai joasă speță: „Alexandru Arșinel a murit!”

Un zvon de ultimă oră a creat panică în lumea artistică din România. „Alexandru Arșinel a murit!”, a fost anunţul care i-a îngrozit pe oameni.

Alexandru Arșinel este bine, joacă la „Tănase” şi spune co doar nişte caractere infecte s-ar putea preta la asemenea fake-news.

„Să știți că nu e prima dată. Cei care răspândesc informația că am murit îmi fac un bine, într-un fel sau altul. În reclama la Catena nu mai apar de când a murit Stela Popescu. Ei au interpretat-o din punct de vedere comercial, nu afectiv. Adică nu mai apar în reclamă pentru că ei au interpretat că nu le face lor bine apariția unei persoane care aduce aminte permanent de Stela. Ori, eu am înțeles și am tăcut din gură și nu am comentat”, a spus Alexandru Arşinel pentru DCNews.

„Sunt foarte bine. Joc în fiecare săptămână. Apar la televizor. Acum două zile l-am felicitat pe Florin Piersic cu ocazia împlinirii a 84 de ani. Am intrat în direct la emisiunea lui Mihai Gâdea unde a fost invitat. Cu alte cuvinte, ei văd că eu mă mișc. Sunt pe afiș la Teatrul Tănase, nu țin aceștia pe afiș un mort. Sunt câteva caractere infecte care nu au ce spune. Nu doresc să reacționez pentru că le dau apă la moară. Lumea nu îi bagă în seamă. Mă opresc oamenii pe stradă, mă salută, îmi zâmbesc, mă întreabă de sănătate sau la ce spectacol vă vedem și vin să mă vadă în fiecare weekend. Întrebarea este Cui folosesc aceste fake news-uri despre mine?”, a mai spus Alexandru Arșinel.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.