Cursuri de seducție la Astra Film Cinema

Cum poți să seduci un bărbat bogat?

Filmul spune povestea a trei femei din Rusia de azi care se înscriu împreună la un curs în care se predă arta de a seduce un bărbat, de preferat unul care nu duce lipsă de bani.

Succesul pentru aceste femei se află undeva între haine scumpe și un apartament frumos, obținerea de prestigiu și faptul de-a se putea bucura de lux.Totodată, ele se simt singure, dar învață din nou cum să fie sexi, recăpătându-și încrederea în ele însele.

Regizoarea rusă urmărește evoluția femeilor de-a lungul a șapte ani, surprinzând tragicomic dorințele și anxietățile lor, dominația patriarhiei și ce înseamnă să fii femeie în Rusia lui Putin.

Documentarul va fi proiectat joi, 6 februarie, de la ora 19, la Astra Film Cinema.

Cursuri de seducție, regia Alina Rudnitskaya, 2019, 98’ minute

Prețul unui bilet este de 10 lei. Biletele se pun în vânzare cu 15 minute înaintea începerii proiecției la Astra Film Cinema (Piața Mică 11, Sibiu).

Mai multe informații la tel: 0269202418.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.