Kovesi anunț-șoc: Mii de dosare vor fi deschise, în primul an, de Parchetul European!

0

Laura Codruța Kovesi este pregătită de acțiune. Ea le-a prezentat europenilor, joi, stadiul operaționalizării Parchetului European. Procurorul șef european, Laura Codruța Koveși, a cerut membrilor Comisiilor pentru libertăți civile (Comisia LIBE) și control bugetar (CONT) ale Parlamentului European, un buget mai mare pentru Parchetul European și o schemă de personal mai mare.

Potrivit acesteia, obiectivul Parchetului European este să ajunga la o activitate penala si de ancheta coerenta, in toate statele membre participante: „va pot spune ca in prezent am constatat ca exista discrepante foarte mari.”

In al doilea rand, introducerea Parchetului European in sistemele nationale judiciare ale statelor membre nu ar trebui sa permita o scadere a nivelului existent de protectie a intereselor financiare ale UE.

„In primul an de activitate Parchetul European trebuie sa poata sa deschida cel putin 2.000 de cazuri noi. Parchetul va investiga si va ancheta o parte dintre ele si va deferi restul [cazurilor] catre serviciile nationale represive (parchetele nationale – n.red.).

In plus, din prima sa zi de mandat, Parchetul European trebuie sa poata sa trateze un numar de cazuri restante care intra in sfera sa de activitate. Am facut o prima evaluare, conform careia procurorii europeni delegati vor trebui sa filtreze minim 3.000 de cazuri si sa ia o decizie: pe care le trateaza, pe care le trimite in instantele nationale, in conformitate cu normele prevazute in Regulamentul Parchetului.

Kovesi spune ca numarul de procurori si angajati este insuficient: doar 32 si un sfert de procurori europeni delegati, 22 de procurori si 29 de angajati in Parchetul European, asa cum arata proiectul initial.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.