Crește valoarea tichetelor de masă în 2020
Valoarea nominală a unui tichet de masă va ajunge la 20 de lei, conform unui proiect legislativ propus recent pentru adoptare la Camera Deputaților. Documentul deja a fost adoptat de Senat, astfel că votul deputaților va fi cel decisiv și șansele ca noua valoare să devină realitate sunt foarte mari. Deocamdată, proiectul a primit aviz pozitiv de la Comisia de Muncă din camera Deputaţilor, înainte de a ajunge în plen.
Proiectul legislativ prevede majorarea valorii tichetului de masă la 20 de lei, în condițiile în care suma maximală actuală a unui tichet de masă este de 15,18 lei.
În expunerea de motive a proiectului, se argumentează că tichetul pe care îl primesc acum angajații nu are o valoare suficientă pentru a putea acoperi costurile unei mese. „Valoarea actuală a unui tichet de masă de 15,18 lei (înainte de impozitare) nu este suficientă pentru a cumpăra o masă de prânz, în condițiile în care valoarea medie a unei mese de prânz este de 21,40 de lei”, spun inițiatorii proiectului.
Un alt motiv pentru care cei care au inițiat acest proiect legislativ au propus modificarea este faptul că valoarea de aproximativ trei euro a tichetului de masă din România este una dintre cele mai mici din Europa, unde valorile tichetelor sunt cuprinse între șase și 11 euro.
Trebuie specificat că valoarea nominală stabilită prin lege a tichetelor este una maximală, ceea ce înseamnă că este opțională și că angajatorul poate alege să ofere pe tichetul de masă valoarea maximală sau una mai mică.
Tichetele de masă sunt bilete de valoare acordate lunar angajaților, ca o alocație individuală pentru hrană. Acestea pot fi folosite numai la achitarea mesei sau la achiziționarea produselor alimentare.