Incendiu cumplit la o fabrică din Ilfov, lângă București
Un incendiu violent s-a produs, sâmbătă seara, la o fabrică din Ilfov. În clădire se află mai multe bazine cu acetonă și alte substanțe inflamabile. 16 autospeciale de pompieri au fost trimise la fața locului. A fost emisă o avertizare RO-ALERT.
Incendiul se întinde pe 6 hectare, fumul este extrem de dens, iar localnicii s-au închis în case.
În fabrică s-ar afla mai multe butoaie cu acetonă, dar și câteva bazine cu alte substanțe inflamabile.
Potrivit Realitatea PLUS, doi paznici care se aflau, în acel moment, în incinta fabricii au reușit să se autoevacueze. La fața locului intervin 16 autospeciale de pompieri.
A fost emisă o avertizare RO-ALERT.