Orban, anunț important despre lista de miniștri și programul de guvernare actualizat
Ludovic Orban a fost vineri prezent la Balş, unde a declarat care sunt paşii următori pentru formarea noului guvern.
Premierul desemnat Ludovic Orban a anunţat că luni va depune la Parlament lista de miniştri şi programul de guvernare actualizat, în vederea demarării procedurilor de învestire a noului Guvern.
„Am hotărât ca luni să depunem programul de guvernare actualizat şi lista de miniştri, dar nu pot să mă prezint în faţa Parlamentului înainte de a mă prezenta în faţa forurilor statutare ale PNL. Luni, la ora 10,00, vom avea o reuniune a Biroului Politic Naţional şi vom supune votului colegilor din PNL programul reactualizat şi lista Guvernului pentru ca tot luni să le trimitem spre Parlament, astfel încât să reducem cât mai mult posibilitatea boicotului procedural pe care-l planifică PSD”, a declarat vineri Ludovic Orban.
Premierul Ludovic Orban a anunţat, vineri seară, că intenţionează să propună aceeaşi echipă de miniştri pentru noul guvern cu care se va prezenta în faţa Parlamentului. Orban a afirmat că singurul mod în care ar putea fi învestit Guvernul ar fi cu voturile PSD. ”Nu îi mai spală şapte ape după o asemenea ispravă”, a declarat premierul.
Întrebat dacă va schimba ceva în fosta echipă de miniştri, Ludovic Orban a declarat că nu intenţionează să facă acest lucru, dar a subliniat că decizia finală aparţine conducerii PNL.
”În mare, da (va păstra miniştrii – n.r.). Nu e numai decizia mea, este decizia organismului de conducere al PNL. Nu am intenţia să schimb, evident”, a declarat Ludovic Orban la TVR1, vineri seara.
Orban a spus că noul Guvern va putea trece de Parlament numai în cazul în care PSD va vota favorabil.
”Guvernul nu va putea trece în Parlament, decât dacă este votat de parlamentarii PSD. Dacă este votat de parlamentarii PSD, înseamnă că parlamentarii PSD, prin votul pe care îl dau, vor spune: suntem de acord cu programul de guvernare, suntem de acord cu componenţa guvernului, suntem de acord ca Guvernul să fie Guvern PNL pentru ca PNL să guverneze România, suntem de acord să nu mai facem opoziţie. Nu vă daţi seama că sunt ridicoli, nu îi mai spală şapte ape după o asemenea ispravă”, a mai spus Orban.
Pe de altă parte, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, și președintele interimar al Senatului, vor contesta luni, la CCR, desemnarea lui Ludovic Orban de către Klaus Iohannis drept prim-ministru imediat după ce a fost demis din această funcție. Cu toate acestea, procedura de audiere a miniștrilor din Cabinetul Orban 2 și validarea în Parlament nu vor fi suspendate până la o decizie a CCR. Acest lucru înseamnă că liberalii pot să își ducă la capăt calendarul pentru organizarea alegerilor anticipate.