Deficitul balanței comerciale a crescut în 2019
Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) s-a adâncit în anul 2019, ajungând la 17,28 miliarde de euro, cu 2,16 miliarde de euro mai mare decât cel înregistrat în 2018, în condiţiile în care exporturile au crescut cu 1,9%, iar importurile cu 4,2%, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Anul trecut, exporturile FOB au însumat 69 de miliarde de euro, iar importurile CIF au atins nivelul de 86,29 miliarde de euro. În anul 2019, exporturile au crescut cu 1,9%, iar importurile cu 4,2%, comparativ cu anul precedent.
În luna decembrie 2019, exporturile FOB au însumat 4,83 miliarde de euro, iar importurile CIF au însumat 6,59 miliarde de euro, rezultând un deficit de 1,768 miliarde de euro. Raportat la decembrie 2018, exporturile din luna decembrie 2019 au urcat cu 4,9%, iar importurile cu 4,5%.
Potrivit datelor INS, anul trecut, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (47,2% la export şi 37,2% la import) şi alte produse manufacturate (31,7% la export şi respectiv 30,4% la import).