Trump susține că epidemia de coronavirus va lua sfârșit în curând

0

Preşedintele american, Donald Trump, a postat vineri pe Twitter un mesaj în care asigură că SUA colaborează îndeaproape cu China pentru a opri răspândirea coronavirusului şi face şi o predicţie personală.

Trump crede că epidemia de coronavirus va pierde din intensitate începând cu luna aprilie, când vremea se încălzeşte, slăbind astfel virusul.

„Tocmai am avut o lungă şi productivădiscuţie telefonică cu preşedintele Xi al Chinei. Este puternic şi foarte concentrat la a conduce contraatacul împotriva coronavirusului. Crede că fac o treabă foarte bună, chiar construind spitaleîn câteva zile. Nimic nu e uşor, dar va avea succes, mai ales când vremea va începe să se încălzească şi sperăm ca virusul să înceapă să slăbească şi, apoi, să dispară. În China există o disciplină de fier, iar preşedintele Xi conduce o operaţiune care va avea un mare succes. Lucrăm în strânsă legătură cu China pentru a-i ajuta!”, a postat Trump.

Cu toate că preşedintele american, Donald Trump, este foarte încrezător în această rezolvare „meteorologică” a epidemiei, specialiştii avertizează că nu există garanţii în acest sens, pentru că încă nu se ştiu destule despre coronavirus, astfel încât să poată fi anticipată evoluţia sau dispariţia sa.

„Ar fi o neglijenţă să presupunem că lucrurile se vor calma odată cu venirea primăverii şi a verii”, a declarat pentru CNN doctorul Peter Hotez, decanul Şcolii Naţionale de Medicină Tropicală de la Colegiul de Medicină Baylor din Texas.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.