Iranul, amenințări fără precedent la adresa SUA și Israelului

0

Iranul este pregătit să lovească SUA şi Israelul dacă acestea îi vor da vreun motiv să o facă, a declarat joi comandantul Gardienilor Revoluţiei într-un discurs transmis direct de televiziunea de stat de la Teheran, potrivit Reuters.

‘Dacă veţi face cea mai mică eroare, vă vom lovi pe amândouă’, a ameninţat general-maiorul Hossein Salami în cadrul ceremoniei marcând 40 de zile de la moartea influentului general iranian Qassem Soleimani.

Soleimani, care s-a aflat la conducerea forţei Quds, unitatea de elită a Gardienilor Revoluţiei responsabilă cu operaţiuni externe, a fost ucis de o dronă americană la 3 ianuarie la Bagdad împreună cu Abu Mehdi al-Muhandis, comandantul miliţiei irakiene Kataeb Hezbollah (pro-Iran).

Uciderea lui Soleimani va duce la eliberarea Ierusalimului, a declarat anterior purtătorul de cuvânt al Gardienilor Revoluţiei, potrivit agenţiei de presă Tasnim.

‘Asasinarea laşă şi fricoasă a lui Soleimani şi Abu Mahdi al-Muhandis de către americani va duce la eliberarea Ierusalimului, prin harul lui Allah’, a spus Ramezan Sharif.

Ghidul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat săptămâna trecută că Teheranul va sprijini grupările armate palestiniene pe măsura posibilităţilor sale, îndemnându-i pe palestinieni să se opună noului plan de pace al SUA pentru rezolvarea conflictului israeliano-palestinian.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.