Băsescu acuză dur blatul dintre PSD și PNL
Fostul președinte Traian Băsescu a fost prezent duminică seară în studioul Romania TV, unde a vorbit despre blatul dintre PNL și PSD, pentru ajungerea la alegeri anticipate.
”Eu suspectez o înțelegere între PNL și PSD. PSD a vrut să nu existe alegeri locale în două tururi, PNL a angajat răspunderea pe lege, dar a făcut greșeala procedurală, pentru a fi respinsă de CCR. PSD va face jocul necesar pentru ca alegerile anticipate să aibă loc. În mod normal nu ai cum să le organizezi, mai ales în situația în care e domnul Orban, pentru că numai majoritatea le poate declanșa. Constituția noastră e concepută să facă din Parlament o instituție de neatins. Parlamentul poate trânti președintele sau guvernul, dar parlamentul nu poate fi dizolvat, decât foarte greu. Dacă discutam despre posibilitatea tehnica de a dizolva parlamentul, în lipsa unui aranjament cu PSD, nu există”, a declarat Traian Băsescu.
”Îi avertizez pe aliații liberali că Ponta s-a întors lângă PSD și împreună ajung pe la 30, 30 și ceva de procente”, a avertizat Băsescu.