Decizie șoc în UE. Accesul la fonduri europene, condiționat de respectarea statului de drept!

0

Liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene vor condiţiona accesul la finanţare în bugetul UE pentru 2021-2027 de respectarea statului de drept, potrivit unui proiect de document pregătit pentru summitul care va avea loc peste doua zile la Bruxelles. Ce urmari are decizia pentru România.

Liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene vor condiţiona accesul la finanţare în bugetul UE pentru 2021-2027 de respectarea statului de drept, potrivit unui proiect de document pregătit pentru summitul care va avea loc joi la Bruxelles, informează Reuters.

„Un regim de condiţionalitate va fi introdus pentru a aborda deficienţele evidente generalizate în ceea ce priveşte buna guvernanţă a statelor membre cu privire la respectarea statului de drept”, se arată în acest proiect de document consultat de Reuters.

În document se precizează că va fi la latitudinea Comisiei Europene, Executivul comunitar, să recomande cum pot fi remediate astfel de probleme iar statele UE vor decide ulterior prin majoritate dacă să le susţină. Cu toate acestea, este vorba de o modificare semnificativă faţă de o propunere anterioară care prevedea că doar o majoritate de state membre UE poate opri o astfel de propunere venită de la Comisie.

Statele membre net contributoare la bugetul UE, precum Germania, au denunţat deja această schimbare ca o slăbire a mecanismului de întărire a statului de drept, care în prezent se aplică Ungariei şi Poloniei, două state foste comuniste unde guvernele naţionaliste şi eurosceptice sunt acuzate că încalcă principiile de bază ale democraţiei precum independenţa justiţiei, a mass media şi a mediului academic.

Cei 27 de şefi de stat şi de guvern din Uniunea Europeană vor avea joi dezbateri aprinse cu privire la următorul buget al blocului comunitar, cea mai recentă propunere a preşedintelui Consiliului European, Charles Michel, fiind un buget pentru 2021-2027 de 1.094 miliarde de euro, adică 1,074% din venitul naţional brut al UE.

Este o propunere inferioară celei solicitate de Comisia Europeană, care a propus un prag de 1,114% din venitul naţional brut al UE (adică un buget de 1.134 miliarde de euro la preţuri constante în 2018) şi mult sub pragul de 1,3% din venitul naţional brut al UE solicitat de Parlamentul European.

Sursele citate de Reuters susţin că puţin lideri de stat sunt mulţumiţi de propunerea lui Charles Michel, care are nevoie de o aprobare unanimă, şi sunt puţini cei care se aşteaptă să se ajungă la un acord la finele acestei săptămâni.

Președintele Klaus Iohannis a anuntat ca România nu se opune mecanismului care leagă acordarea de fonduri europene de respectarea statului de drept în țările membre UE, dar specialiștii mai au mult de lucru până la elaborarea criteriilor în baza cărora acest mecanism să devină unul funcțional, a spus acesta, vineri, la Bruxelles.

 

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.