Premieră: proiectul de lege care reglementează programul național de prevenție a diabetului, înregistrat în Parlament!

0

Legea prevenției diabetului a fost înregistrată azi în Parlamentul României fiind o premieră pentru sistemul medical românesc și una dintre puținele inițiative similare din Europa. La mai puțin de un an de la lansarea sa, Forumul Român de Diabet înregistrează primul succes notabil și anunță că 92 de parlamentari de la toate partidele politice și-au asumat să pună în dezbaterea Parlamentului un proiect de lege pentru reglementarea unui program național de prevenție în diabet.

Proiectul de lege are la bază recomandări făcute de comunitatea medicală și necesitatea sa este explicată de faptul că unul din zece români suferă de diabet, în timp ce unul din trei are de prediabet.

„Spre deosebire de alte boli cronice grave, diabetul presupune un sistem mult mai amplu de măsuri care să conducă la scăderea incidenței”,  a declarat profesorul Romulus Timar.

În urma unor ample consultări realizate în a doua jumătate a lui 2019 au fost identificate o serie de măsuri prioritare privind prevenția și depistarea precoce a diabetului și încurajarea unui stil de viață sănătos. Comunitatea medicală le-a înaintat membrilor comisiilor de sănătate din Parlament pentru adoptarea unei politici publice privind prevenția diabetului.

„Avem multe oportunități pentru a reduce prevalența diabetului, însă este necesar să implementăm o serie de măsuri imediate de prevenție”, a declarat profesor Gabriela Roman.

Programul național de prevenție a diabetului cuprinde:

  • măsuri în domeniul educației pentru un stil de viață sănătos
  • măsuri pentru depistarea precoce a diabetului;
  • organizarea datelor de sănătate pentru urmărirea evoluției stării de sănătate a persoanelor aflate la risc și pentru un management eficient al celor deja diagnosticate;
  • prevederi care susțin implicarea autorităților locale astfel încât comunitățile să poată beneficia de infrastructura adecvată pentru un stil de viață sănătos (alimentație corectă, activități sportive, acces la informații etc.).

Dată fiind gravitatea acestei condiții medicale, precum și impactul pe care îl are asupra celor diagnosticați cu diabet, dar și a familiilor lor, o politică unitară și transparentă la nivel național pentru prevenție în diabet este esențială în vederea scăderii incidenței bolii în rândul populației.

Forumul Român pentru Diabet este o platformă de colaborare care reunește pe toți cei interesați de prevenția, diagnosticarea și managementul integrat al diabetului zaharat, inclusiv Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice alături de Federația Română de Diabet Nutriție și Boli Metabolice. Inițiativa se alătură celei similare create la nivelul Federației Europene a Industriilor și Asociațiilor Farmaceutice și Forumului European al Diabetului.

 

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.