Deprecierea leului va duce la un val de scumpiri în perioada următoare

0

Se anunţă un val de scumpiri după explozia Euro. Asta spun specialiștii că va urma în perioada următoare, pentru că Euro a trecut oficial de 4,8 lei. Oamenii spun ca deja pun bani deoparte pentru rate și alimente, potrivit Romania TV.

Leul pierde teren in fata monedei europene euro a fost cotat de BNR la valoarea de 4,802 lei trecand astfel de pragul psihologic de 4,8 lei pentru un euro. La casele de schimb valutar insa euro ajunge sa coste chiar si 4,81 de lei. În aceste condiţii ne așteptăm la scumpiri pe toate planurile, de la alimente și până la electronice și electrocasnice.

De asemenea, românii cu credite in valută trebuie să pună mai mulți bani deoparte și pentru rate.

„Să ne facem griji pentru ca asistam la o crestere conjuncturala. Este un salt foarte mare facut care sigur trezeste o anumita emotie, se vor scumpi unele altele, dar trendul de crestere este constant. El creste in continuare pentru ca economia Romaniei este fragila. Avem deficit foarte mare, cel comercial, deci importam foarte mult pentru elementele de bază, pentru mancare”, spune Mircea Coşea.

Leul s-a depreciat și în fața dolarului american. Dolarul a ajuns să coste 4,44 de lei de la 4,43 de lei in ziua precedentă.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.