Procurorii verifică dacă medicii l-au favorizat pe Daniel Chițoiu în urma accidentului!

Cercetarea în dosarul accidentului mortal în care a fost implicat Daniel Chițoiu a fost extinsă. Procurorii verifică „in rem”, dacă a fost comisă infracțiunea de favorizare a infractorului. Adică, dacă medicii de la Spitalul Floreasca din Capitală l-au favorizat pe Chițoiu.

Reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, instituție care face cercetarea în dosarul accidentului mortal în care a fost implicat Daniel Chitoiu, au declarat pentru agenția de presă că în acest dosar s-a extins cercetarea și pentru favorizarea infractorului, vizată însă fiind o altă persoană.

Sursele citate au precizat că verificările se fac in rem, în urma unui denunț. În urma cercetărilor se va stabili dacă va fi începută urmărirea penală sau nu pe numele unei persoane.

Conform unor surse judiciare, verificările vizează medicii de la Spitalul Floreascam locul unde fostul ministru a stat internat mai multe zile după producerea accidentului rutier.

În 9 ianuarie, fostul ministru Daniel Chițoiu a fost pus oficial sub învinuire pentru ucidere din culpă în dosarul accidentului în urma căruia două persoane au murit și două au fost rănite.

Dosarul accidentului în care a fost implicat Daniel Chițoiu, în urma căruia două persoane au murit și două au fost rănite, a fost preluat de Parchetul Tribunalului Argeş, după ce iniţial, cauza penală a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.