Putin și Erdogan pun punct războiului în Siria

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său turc Recep Tayyip Erdogan au convenit joi, la Moscova, asupra unei încetări a focului în regiunea Idlib din nord-vestul Siriei, ce va intra în vigoare la miezul nopţii.

Acordul a fost anunţat la finalul a şase ore de discuţii la Moscova. „În această seară, începând de la miezul nopţii (ora 23.00, ora României), va intra în vigoare încetarea focului”, a declarat Erdogan, avertizând că Ankara „îşi rezervă dreptul de a replica cu toate forţele sale şi pretutindeni la un atac al regimului” de la Damasc.

Cele două părţi au mai convenit să respecte o zonă de securitate pentru civili în Idlib, ultimul bastion al rebelilor în Siria, aflat lângă frontiera cu Turcia.

Vladimir Putin şi Recep Tayyp Erdogan s-au întâlnit pe fondul îngrijorărilor legate de izbucnirea unui război prin interpuşi în Siria, unde Rusia şi Turcia sprijină tabere opuse.

Tot în urma negocierilor de la Kremlin, şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a anunţat că armatele rusă şi turcă vor efectua începând din 15 martie patrule comune pe autostrada M4, axa strategică rutieră ce traversează regiunea Idlib.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.