Europarlamentarul Maria Grapini, intervenție tranșantă în plenul PE privind combaterea coronavirusului

Astăzi, în Parlamentul European s-a dezbătut situația din UE privind coronavirusul. În stilul caracteristic, cel mai implicat europarlamentar român, Maria Grapini, informează cetățenii despre discuțiile din plenul Parlamentului European pe marginea acestui important subiect.

Anticipând pericolul, europarlamentarul Maria Grapini a adresat o scrisoare Comisiei Europene încă din 27 ianuarie. În 28 ianuarie, președintele Comisiei Europene a activat o celulă de criză formată din 5 comisari. De asemenea, a fost creată o pagină privind COVID-19 care se actualizează zilnic- pentru a informa cetățenii.

Astfel, s-a creat o centrală comună de achiziții pentru aparatură, medicamente, materiale pentru prevenție și tratament.

Comisia Europeană a alocat 140 de milioane euro pentru cercetare privind COVID- 19 și 135 milioane euro pentru sprijin economic. S-a propus o abordare coordonată și măsuri administrative armonizate. S-a subliniat responsabilitatea statelor membre care pot interveni cu măsuri compensatorii fiscale pentru IMM-uri, pentru menținerea locurilor de muncă, în domeniile cele mai afectate, transport, turism, producție și care au obligația de a lua măsuri administrative de limitare a răspândirii virusului și de tratament a celor infestați.

Europarlamentarul Maria Grapini a avut o intervenție tranșantă în plenul Parlamentului European:

” În situația de criză creată de coronavirus, dezbatem în Parlamentul European ceea ce se poate face. Regret că așa târziu, când deja avem țări precum Italia aflată în întregime în carantină.

Personal, am adresat o scrisoare Comisiei Europene încă din 27 ianuarie în care întrebam cum se organizează Comisia Europeană pentru a evita o răspândire a virusului?

Suntem în luna martie și vedem că încă nu există o abordare coordonată la nivelul UE, nu există bugete suficiente pentru cercetare, măsuri de prevenire și de tratament (paturi suficiente în spitale) pe tot teritoriul UE.

În plus, nu există lansat concomitent un plan de măsuri pentru contracararea efectelor asupra economiei, IMM-urilor, în special în domenii ca turismul, transportul și producția.

Nu toate statele membre au luat măsurile cele mai exigente de control la frontiere, a cetățenilor ce vin dintr-o altă țară.

Solicit măsuri de control la toate frontierele terestre, asigurarea stocului de medicamente, materiale, aparatură pentru toate statele membre și renunțarea la impunerea de deficite bugetare sub 3% statelor membre, pentru a putea investi în sistemele sanitare, cercetare și investiții în infrastructură.”

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.