Toată Italia intră, în carantină, în lupta împotriva coronavirusului. Deplasările cetățenilor, restrânse drastic!
Toată Italia devine zonă protejată, a anunțat premierul țării, Giuseppe Conte. Deplasările vor fi restrânse și vor fi adoptate în întreaga țară măsurile luate de duminică în Lombardia și alte 14 provincii care reprezentau până acum „zona roșie”, conform LaRepublica.it.
„Toată Italia devine zonă protejată”. Nu mai se pune problema de zone roşii, verzi sau galbene, a declarat azi primul ministru Giuseppe Conte. Zona de carantină, care până luni seara includea Lombardia şi încă 14 provincii, se extinde la toată ţara.
Oamenii se vor putea mișca doar în condiții de strictă necesitate, școlile și universitățile vor fi închise până în aprilie, campionatul de fotbal va fi suspendat, iar barurile și restaurantele vor fi închise la 6 seara.
Ministrul pentru Raportul cu Regiunile, Francesco Boccia, a confirmat cele spuse de premier şi a adăugat că este necesară „omogenizarea regulilor şi măsurilor de protecţie la nivel naţional”. Ideea a fost întărită şi de ministrul de Externe, Luigi Di Maio.
„Experienţa de până acum, printre care şi datele încurajatoare din zona roşie Lodi, ne arată că este nevoie să facem un efort la nivel naţional. Putem învinge virusul, dar acum ne trebuie reguli de fier pe tot teritoriul”, a declarat Di Maio.
Măsurile intră în vigoare mâine dimineață, a spus Conte, care a explicat că „nu mai e timp” pentru a combate efectele răspândirii coronavirusului și că e nevoie de „măsuri stringente, imediate”.
Ministrul de interne a anunţat că un milion de măşti vor fi disponibile gratuit în toată Italia, dintre care 100.000 vor fi distribuite în penitenciare. De asemenea, în penitenciarele italiene au fost amenajate 80 de corturi pre-triaj, unde deţinuţii pot fi consultaţi, înainte de a fi transportaţi la spital, dacă este cazul.
Italia a anunțat luni cel mai mare număr de îmbolnăviri de coronavirus înregistrat: 1.797 de cazuri confirmate și 97 de noi decese, cifre îngrijorătoare, care se apropie de cele pe care le anunța China în vârful crizei sale provocate de Covid-19. Recordul de decese se consemnase cu doar o zi în urmă, 133 de victime.