Peste 20 de dosare penale pentru cei care au mințit în privința călătoriei în zonele afectate de coronavirus

0

MAI anunţă că, până în prezent, au fost înregistrate 21 de dosare penale pentru românii care au mințit legat de COVID-19 sau care au plecat din locul de izolare. Printre cei care va răspunde penal în fața oamenilor legii se află și fostul șef adjunct al Poliției Capitalei, ofițerul în rezervă internat inițial la Spitalul Gerota.

Ofițerul în rezervă internat la Spitalul Gerota din Capitală a îmbolnăvit până acum 11 persoane din cauza inconștienței. Fostul șef al Poliției Capitalei a mințit în momentul în care a fost întrebat dacă a călătorit în țările cu risc. Ambasada Israelului a făcut public numărul aeronavei în care a călătorit și face apel către pasageri să informeze autoritățile.

MAI informază că până astăzi, 12 martie, la nivel național au fost confirmate 48 de cazuri de cetățeni infectați cu virusul COVID – 19 (coronavirus) pe teritoriul României. Dintre cei 48 de cetățeni care au contactat virusul, 6 au fost declarați vindecați și au fost externați.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 1.450 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 12.878 de persoane sunt în izolare la domiciliu și sub monitorizare medicală.

În cursul zilei de ieri, 11 martie, au fost înregistrate 813 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 6.118 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

MAI reaminteşte cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.