Maria Grapini, scrisoare deschisă adresată liderilor instituțiilor europene în contextul pandemiei de coronavirus

În contextul pandemiei privind coronavirusul, europarlamentarul Maria Grapini a transmis, în stilul său ferm și implicat, o scrisoare deschisă oficialilor europeni, scrisoare pe care o prezentăm, integral, în continuare.

 Către,

Președintele Comisiei Europene, doamna Ursula von der Leyen,

Președintele Consiliului European, domnul Charles Michel,  

Președintele Parlamentului European, domnul David Maria Sassoli,

Stimați lideri ai instituțiilor europene,

În calitate de europarlamentar din anul 2014,  cetățean român și european doresc să vă transmit îngrijorarea mea și a multor cetățeni europeni, privind lipsa de coerență  a instituțiilor europene în gestionarea crizei create de COVID-19, ce va fi urmată de o criză economică severă!

Este de neînțeles cum sunt lăsate statele membre să se descurce cum poate fiecare-așa cum a fost cazul Italiei care nu a mai putut importa măști și alte materiale sanitare necesare pentru că Germania a dat tonul la interzicerea exporturilor!

Ungaria și Austria au închis granițele, interzicând românilor să se întoarcă acasă din țările în care lucrau și acum nu mai pot lucra!

Uniunea Europeană s-a înființat pentru a avea o Piață Unică, o Piață Internă Unică în care cetățenii și mărfurile să circule liberi.

Înțeleg condițiile speciale în cazul acestei crize sanitare, dar ca cetățean proeuropean, în calitate de Vicepreședinte a Comisiei Parlamentului European pentru Piața internă și Protecția Consumatorului, vă întreb: cum credeți că va putea să existe un viitor pentru UE daca se șterg toate principiile care au stat la temelia Tratatului, dacă se fragmentează lanțurile de producție și comercializare create de zeci de ani? Ce vor face fermierii din România, de exemplu, care nu pot să mai dea produsele la procesatori pentru că aceștia nu mai pot importa  din Germania, de exemplu ambalaje pentru produsele lactate?

Ce vor face firmele mici si mijlocii daca nu mai au materii prime? Ce fac până la urmă cetățenii care își pierd locurile de muncă?

Știu că ați alocat sume de bani, dar asta nu  este de ajuns! Sunt necesare reguli și proceduri care trebuie respectate în Piața internă, de către toate statele!

Lipsa de comunicare din partea instituțiilor pe care le conduceți, va duce la scăderea încrederii cetățenilor în UE! Un proiect, o organizație, o familie, este sustenabilă dacă știe, poate și dorește să treacă solidar crizele!

Uniunea Europeana își arată utilitatea cel mai vizibil în perioade de criză!

Și iată, după  ce a eșuat în criza migrației, criza Brexit, este pe cale să eșueze și în criza sanitară!

Vă rog domnilor Președinți, comunicați cu cetățenii europeni, convingeți că putem să menținem Piața Unică și că sunt reguli valabile pentru toate statele membre.

Concomitent cu măsuri pentru contracararea efectelor virusului trebuie luate măsuri economice de către statele membre, dar și reguli unitate de funcționare a Pieței Interne, de către instituțiile europene!

UE trebuie să-și arate utilitatea în această criză majoră cu efecte economice pe termen lung!

Aștept cu interes răspunsul dumneavoastră!

Cu stimă,

Europarlamentar Maria Grapini

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.