Alexandru Rafila nu exclude varianta unui număr uriaș de infectări cu coronavirus în România

0

Președintele Societății Române de Microbiologie (SRM), Alexandru Rafila, a spus, joi seară, la Antena 3 că nu este exclus să ajungem la 100.000 de cazuri de coronavirus în România.

Alexandru Rafila susține că numărul de cazuri noi care apar zilnic e indicativul care ar trebui să ne alerteze. „Probabil că în zilele următoare o să începem și noi să vedem o creștere rapidă a numărului de cazuri. Trebuie să fim pregătiți pentru asta, în primul rând psihologic. Trebuie să transmitem populației un mesaj că e o situație care e posibil să se întâmple. O să ajungem sigur la 10 mii de infectați”, a spus Rafila.

Întrebat la cât putem ajunge, Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie a răspuns că e greu de spus, dar când vom observa că demarează creșterea trebuie să luăm măsuri de distanțare socială în momentul potrivit.

„Măsurile pot fi potrivite, dar momentul poate fi nepotrivit”, a precizat el. Întrebat dacă e posibil să ajungem la 100 de mii de cazuri de coronavirus în România, profesorul a spus că nu este exclus.

Potrivit lui Rafila, vârful va fi atins în ultima decadă a lunii aprilie, începutul lunii mai. „Eu continui să cred că influența climatului este importantă. Ea nu elimină transmiterea, dar o reduce la jumătate. O temperatură mai mare duce la frânarea transmiterii”, a mai spus Alexandru Rafila.

Au fost înregistrate 17 noi cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus, în București, Suceava, Cluj, Bistrița Năsăud, Covasna, Iași, Dolj, Ilfov și Constanța. Bilanțul a urcat joi la 277, din care 25 de persoane s-au vindecat.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 3.822 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 33.709 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.