Universitatea de Vest Timișoara, alături de Asociația Academia Mămicilor din Timișoara, se implică în lupta împotriva COVID-19,
Astăzi, mai mult ca oricând, solidaritatea și susținerea reciprocă sunt esențiale, în mijlocul unei lupte cruciale împotriva epidemiei COVID-19, care se desfășoară în toate unitățile medicale din Timișoara și din țară. Universitatea de Vest din Timișoara, prin Facultatea de Sociologie și Psihologie, Departamentul de Asistență Socială, se alătură campaniei susținute de Asociația Academia Mămicilor din Timișoara (AMT), pentru o amplă acțiune de fundraising, cu scopul de a achiziționa materialele medicale necesare în Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Louis Țurcanu” Timișoara și cabinetele medicilor de familie timișoreni.
Pentru susținerea acestei campanii urgente, rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Pirtea, adresează un mesaj public atât către comunitatea locală, cât și către companiile și potențialii donatori individuali sau instituționali: „Nevoia de materiale de protecție este majoră, în toate spitalele și unitățile medicale, aceste materiale sunt esențiale pentru a asigura protecția oamenilor care vin primii în contact cu pacienții cu coronavirus. De acum înainte, viteza de testare și numărul cât mai mare de teste realizate pentru verificarea infectării cu coronavirus vor fi esențiale pentru a identifica și izola precis purtătorii epidemiologici, pentru a-i carantina și a-i trata, pentru însănătoșire. În tot acest efort colosal care va urma medicii sunt primii care își riscă sănătatea, iar pentru protejarea medicilor avem nevoie cât mai repede de multe materiale medicale. Fiecare gest de ajutor este binevenit! Alături de femeile energice de la Academia Mămicilor, sperăm să venim în ajutorul cât mai multor medici din Timișoara și județ, în susținerea efortului lor cu material medical. Mulțumim tuturor donatorilor care pot răspunde apelului nostru deosebit de urgent!”.
Donațiile se pot direcționa spre contul Asociației Academia Mămicilor din Timișoara – Centru de Educație, Cercetare și Asistență Socială:
Cont: RO18BRDE360SV38907053600
CIF: 33102961
Persoanele juridice care pot realiza sponsorizări, sunt rugate să se adreseze scris la adresa electronică: contact@academiamamicilor.com, pentru a le fi trimis formularul contractului de sponsorizare.
În cazul în care donatorii, persoane fizice sau juridice, au posibilitatea de a dona direct materialele necesare, sunt rugați să se adreseze scris la adresa electronică: contact@academiamamicilor.com, urmând să fie identificate soluțiile imediate pentru ca donațiile să ajungă acolo unde este nevoie.
Listă cu materialele necesare în Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Louis Țurcanu” Timișoara:
termoscaner
- capeline 1000 buc
- halate chirurgicale 2000 buc
- măști faciale 5000 buc
- măști FFP2 1000 buc
- echipamente complete 1000 buc
- clor 100 litri
- produs Domestos 100 litri
- termometru infraroșu 10 buc
- siropuri antitermice, supozitoare antiinflamatoare.
Listă cu materialele necesare în cabinetele medicilor de familie:
botoșei unică folosință
- măști
- dezinfectanți de suprafețe și mâini
- cearceafuri de unică folosință
- lămpi bactericide
- pahare de unică folosință
- saci menajeri
- cutii pt materiale infectate destinate incinerării.
Partenerul acestei campanii, inițiate de Asociația Academia Mămicilor din Timișoara – Centru de Educație, Cercetare și Asistență Socială, este Universitatea de Vest din Timișoara, prin Departamentul de Asistență Socială al Facultății de Sociologie și Psihologie.