Ponta critică deciziile economice ale Guvernului Orban: Vor ucide zeci de mii de firme românești!

Share:

Ministerul Finanţelor a anuntat că renunță la amânarea termenului de depunere a declarațiilor fiscale. Asta după ce ministrul Florin Cîţu anuntase acum 5 zile că termenul de depunere a declaratiilor fiscale se va amâna până la 25 aprilie. Fostul premier Victor Ponta susţine că decizia Guvernului va ucide zeci de mii de firme românesti.

„Vreau sa retineti, deocamdata slavă Domnului, mulţumim lui Dumnezeu şi medicilor, coronavirusul nu a ucis oameni in Romania, dar decizia Guvernului pe 25, peste 4 zile, va ucide economia romaneasca. Pe 25, miercuri toate firmele care oricum sunt inchise – hoteluri, restaurante – toate firmele romanesti, nu multinationale, practic zeci de mii de firme romanesti se inchid. Trimit acasa 300 – 400 de mii de oameni care de luna viitoare nu mai au salariu, nu mai au ce pune pe masa, nu mai au cu ce sa plateasca facturile. 400 de mii de romani dintr-o lovitură, avertizează Victor Ponta, liderul Pro România, într-o intervenţie telefonică la Romania TV.

Ministerul Finanţelor anunţă că termenul de depunere a declaraţiilor fiscale nu va mai fi prorogat de la 25 martie la 25 aprilie, dat fiind că pentru beneficia de măsura rambursării urgente a TVA, companiile trebuie să aibă o situaţie fiscală actualizată.

Ministerul Finanţelor Publice şi ANAF precizează că au avut în vedere o serie largă de măsuri pentru susţinerea mediului de afaceri în contextul actual, fiind stabilite ca prioritare următoarele:

– nu se calculează şi nu se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru obligaţiile fiscale scadente începând cu data intrării în vigoare a ordonanţe de urgenţă şi neachitate până la 30 de zile după încetarea stării de urgenţă;

– aceste obligaţii fiscale nu sunt considerate obligaţii fiscale restante;

– se suspendă sau nu încep măsurile de executare silită prin poprire a creanţelor bugetare, cu excepţia executărilor silite care se aplică pentru recuperarea creanţelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie penală. Măsurile de suspendare a executării silite prin poprire asupra sumelor urmăribile reprezentând venituri şi disponibilităţi băneşti se aplică, prin efectul legii, de către instituţiile de credit sau terţii popriţi, fără alte formalităţi din partea organelor fiscale;

Aceste măsuri fiscale încetează în termen de 30 de zile de la încetarea stării de urgenţă.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.