Reghecampf îl laudă pe Dan Petrescu

0

Laurențiu Reghecampf, antrenorul celor de la Al-Wasl, are doar cuvinte de laudă la adresa lui Dan Petrescu.

”Bursucul” i-a adus ultimele două titluri CFR-ului, iar ”Reghe” este de părere că tehnicianul român ar trebui să fie un exemplu pentru toată lumea.

Fostul antrenor al FCSB-ului, Reghecampf a dezvăluit că apreciază faptul că antrenorul campioanei României este sever când vine vorba de disciplină.

”Trebuie sa fie un exemplu. Dan Petrescu ține foarte mult la disciplină, la pregătirea tactică. El știe foarte bine nivelul de aici. Degeaba îl mai critică unii că face anti-fotbal. Știe că dacă face o echipă să se apere foarte bine și să profite de fiecare ocazie, va avea șansa să facă față în cupele europene.

Chiar nu ai nicio șansă altfel, am simțit-o și eu pe pielea mea. El știe ce vrea, a pregătit lucrul ăsta și are rezultate. CFR Cluj a avut rezultate foarte bune și a câștigat o mulțime de bani, probabil le ajunge pentru următoarele două sezoane” a declarat ”Reghe” la Digi Sport.

Vezi mai multe detalii pe realitateasportiva.net.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.