Vești bune dinspre China: Prima testare clinică a unui vaccin împotriva noului coronavirus!

0

China a început prima testare clinică a unui vaccin împotriva noului coronavirus. Un număr de 108 voluntari, împărţiţi în trei grupuri, au primit vineri primele injecţii, potrivit Global Times. 

Participanţii la testarea vaccinului au vârsta cuprinsă între 18 şi 60 de ani şi sunt toţi sunt originari din oraşul Wuhan, unde Covid-19 a apărut pentru prima dată în decembrie înainte de a se răspândi în străinătate.

Duminică, o sursă implicată în aceste teste a confirmat pentru AFP, sub rezerva anonimatului, începerea experimentelor, scrie Agerpres.

Mai multe ţări fac eforturi pentru a descoperi un mijloc de a combate agentul patogen. Autorităţile sanitare din toată ţara au dat undă verde la efectuarea de teste pe om la 17 martie, ziua în care omologii lor americani au anunţat primul test cu vaccin împotriva Covid-19 la Seattle pe 45 de voluntari adulţi.

Voluntarii chinezi care participă la teste vor fi monitorizaţi timp de şase luni. În prezent, nu există niciun vaccin sau tratament aprobat contra noului coronavirus, care a ucis până în prezent peste 14.000 de oameni în întreaga lume.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.