Iohannis anunță noi restricții în plină pandemie de coronavirus

0

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că recomandările în cazul epidemiei de coronavirus devin obligaţii, informează Agerpres.

„Am convenit că este nevoie de măsuri suplimentare pentru a fi în situaţia să îngrădim, să încetinim răspândirea infecţiei. Astfel, se vor introduce noi restricţii de circulaţie şi noi restricţii pentru români în sensul că ce a fost până acum o recomandare devine o obligaţie”, a spus şeful statului, după şedinţa de evaluare şi prezentare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19, cu prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, şi ministrul Sănătăţii, Victor Costache.

El a indicat că oamenii vor putea merge la serviciu şi să-şi facă cumpărăturile necesare.

„Am convenit să pregătim pentru persoanele care sunt în carantină sau în izolare măsuri de supraveghere electronică, fiindcă este necesar ca aceste măsuri să fie respectate integral”, a mai spus Iohannis.

Şeful statului statului a menţionat că s-a decis şi folosirea Armatei pentru gestionarea situaţiei.

„Armata va pune la dispoziţie personal care va veni să suplimenteze forţele de ordine publică, Jandarmerie şi Poliţie”, a afirmat Iohannis.

El a reiterat că persoanele cele mai vulnerabile sunt cele de peste 65 de ani.

„Este evident că avem nevoie de măsuri speciale, dar şi de restricţii speciale şi astfel pentru a proteja persoanele peste 65 ani. Pentru aceste persoane se vor introduce restricţii speciale, în sensul că vor trebui în interesul propriu să stea practic tot timpul acasă”, a subliniat Iohannis.

Şeful statului a explicat că aceste măsuri vor fi prevăzute într-o ordonanţă militară, care va fi redactată până la sfârşitul zilei, iar restricţiile vor intra în vigoare începând de miercuri.

„Am discutat şi alte măsuri care se cer luate, fie prin ordonanţe de urgenţă ale Guvernului, fie prin hotărâri ale Guvernului, fie prin ordine militare. Aceste restricţii pe care tocmai le-am menţionat vor fi prelucrate în cursul zilei de astăzi într-o ordonanţă militară, care se va finaliza până la sfârşitul acestei zile şi restricţiile, dragi români, vor intra în vigoare începând de mâine”, a spus Iohannis.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.