Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, măsuri ferme în sprijinul PFA, întreprinderilor individuale și a drepturilor de autor
Violeta Alexandru, ministrul Muncii, a anunţat că Guvernul va continua să ia măsuri pentru sprijinirea PFA, a întreprinderilor individuale (II), precum şi a persoanelor cu venituri din drepturi de autor. Măsurile vin în completarea normelor privind şomajul tehnic.
„Nimeni nu avea cum să fie pregătit pentru ceea ce trăim. Experiența mea de ministru, cu un portofoliu complex, în această perioadă grea, este foarte intensă. Mă concentrez pe urgențele zilnice.
Nici unul dintre noi nu a mai trecut prin ceea ce trecem astăzi. Sfaturile, ideile pe care le-am primit inclusiv de la alte partide și grupuri politice cu care PNL rezonează mi-au confirmat că există în România o importantă resursă: oamenii ei de bună credință. Care pun umărul, nu au orgolii. O să trecem și peste această perioadă. Împreună. Pregătim măsuri pentru sprijinirea PFA, II, cei care lucrau prin contracte de drepturi de autor, și altele importante. Românii nu vor trece singuri prin această grea perioadă.
În ultimele zile, zile lungi de lucru, nu am mai reușit să vă informez aici despre tot ceea ce fac. Cu toate aceste urgențe, orele nu trec, zboară. De un lucru vă rog să nu vă îndoiți: sunt #lamunca.
De mâine voi încerca să revin în comunicarea cu voi, cei care urmăriți această pagină, implicit activitatea mea. Se întâmplă lucruri care vă interesează și vreau să știți că sunt aici să preiau problemele și preocupările și să le găsesc rezolvări posibile. Vom avea, funcție de programul zilnic, inclusiv un dialog live aici. Pentru că acest mandat este despre proceduri, legislație, decizii dar este, în primul rând, despre oameni. Știu asta, în fiecare zi.
Dacă aveți întrebări, sunt aici”, a scris Violeta Alexandru, ministrul Muncii, pe Facebook