Premierul italian anunță o „recesiune grea și severă” care va lovi Europa

0

Prim-ministru Italiei, Giuseppe Conte, a declarat joi, că toată Europa va fi lovită de o recesiune „grea și severă” în urma stării de urgenţă provocată de coronavirus, pentru care au fost necesare măsuri speciale pentru a-i atenua impactul.

Conte a declarat că Europa va fi capabilă să „înfrunte șocul doar cu măsuri extraordinare și excepționale”.

Cu Italia în blocaj în ultimele două săptămâni și economia în genunchi, Conte a promis miercuri un al doilea pachet de stimulare în valoare de peste 25 de miliarde de euro (27,35 miliarde de dolari) pe care l-a adoptat în martie pentru a face față impactului asupra sănătății şi a crizei.

Pentru a patra zi, numărul cazurilor actuale de coronavirus scade: 3.491 în ultimele 24 de ore, marţi erau 3.612 cazuri; este în scădere şi numărul deceselor dar rămâne încă mare: 683 într-o zi, cu o zi înainte fiind 743. În total, au murit 7.503 persoane, o cifră înspăimântătoare, scrie La Repubblica.

Persoanele vindecate, potrivit datelor Protecţiei Civile, într-o zi au fost 1.036, în total fiind 9.362. De la începutul epidemiei, numărul total al celor infectaţi, morţi şi vindecaţi este de 74.386.

Datele despre criza de coronavirus pentru ziua de miercuri au fost anunţate de directorul operativ al Departamentului Protecţiei Civile, Luigi D’Angelo.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.