Ministru Cîțu, precizări necesare: România are finanțare pentru cinci luni!
Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a anunțat că România are finanțare pentru 5 luni și că șomajul tehnic pentru un milion de oameni costă patru miliarde de lei pe lună, astfel că deficitul bugetar ar putea depăși 5% din PIB pentru acest an. Declarațiile au fost făcute într-un interviu acordat luni agenției de presă internațională Reuters.
România îşi poate acoperi necesarul de finanţare pentru o perioadă de cinci luni, însă pandemia de coronavirus afectează în mod semnificativ veniturile iar deficitul bugetar pe 2020 ar putea depăşi 5% din produsul intern brut, a declarat luni ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, pentru Reuters.
România, care până în prezent are 1.952 de cazuri de infecţie cu coronavirus şi 46 decese, a declarat starea de urgenţă în data de 16 martie şi Guvernul de la Bucureşti a aprobat un pachet de măsuri în valoare de 3% din PIB. Măsurile variază de la garantarea liniilor de credit şi subvenţionarea costurilor cu împrumuturile pentru IMM-uri până la majorarea bugetului pentru sănătate şi acordarea de ajutoare pentru şomaj tehnic. Florin Cîţu a spus că trimiterea în şomaj tehnic a aproximativ un milion de oameni costă patru miliarde de lei pe lună, scrie Reuters.
„Suntem pregătiţi să susţinem măsura privind şomajul tehnic pentru mai mult de o lună”, a spus ministrul Finanţelor, adăugând că o revizuire a bugetului ar putea fi aprobată în cursul zilei de marţi.
Florin Cîțu: „Nu avem în vedere un credit de la FMI”
Întrebat dacă România va cere un credit de la Fondul Monetar Internaţional în cursul acestui an, aşa cum a făcut pe perioada crizei financiare mondiale din urmă cu un deceniu, Cîţu a răspuns „nu am în vedere acest lucru la momentul actual”.
„Obiectivele pe termen scurt sunt finanţarea deficitului existent, plata pensiilor şi salariilor şi a cheltuielilor medicale, desigur, şi există finanţare pentru ele. Rezerva de finanţare acoperă puţin peste cinci luni”, a spus Cîţu.
Florin Cîțu a mai menţionat că Ministerul Finanţelor înregistrează deja o diminuare a veniturilor la buget şi, deşi nu a precizat care va fi noua ţintă de deficit, a spus că va depăşi 5% din PIB.
Potrivit Reuters, analiştii avertizează că spaţiul fiscal al României necesar pentru a aborda criza coronavirusului este unul limitat deoarece România se confruntă cu o adâncire a deficitului de cont curent, iar măsurile fiscale generoase aprobate înaintea alegerilor locale şi parlamentare din acest an au pus presiuni asupra perspectivelor de rating.
Cîţu a declarat pentru Reuters că se aşteaptă la o revenire economică în formă de „V” în a doua jumătate a anului, pe baza comportamentului actual al multor companii care au decis să îngheţe producţia în loc să facă concedieri.