Premierul Viktor Orban, puteri fără precedent, în Ungaria, în plin război cu COVID-19

0

Premierul ungar Viktor Orban a obţinut luni unda verde în Parlament pentru a legifera prin ordonanţe în cadrul unei stări de urgenţă pe o perioadă nedeterminată pe care opoziţia a consideră ”disproporţionată” în lupta împotriva noului coronavirus.

În Ungaria, dar şi în străinătate, textul este considerat de către critici un instrument menit să cimenteze controlul Guvernului naţionalist-conservator – folosind pandemia drept un pretext. Legea a fost adoptată cu 137 de voturi la 53.

Ea prevede până la cinci ani de închisoare pentru difuzare de „ştiri false” despre virus şi măsurile Guvernului, în contextul în care puţina presă independentă din ţară face în mod regulat obiectul unor asemenea acuzaţii. Noile dispoziţii îi permit liderului ungar să prelungească pe termen nedefinit starea de urgenţă – aflată în vigoare de la 11 martie -, fără să impună aprobarea Parlamentului.

În acest regim, Guvernul Orban va putea „suspenda utilizarea anumitor legi prin decret, să se îndepărteze de dispoziţii statutare şi să introducă alte măsuri extraordinare” – prin ordonanţe de guvern – cu scopul de a garanta „sănătatea, securitatea personală şi materială a cetăţenilor, şi economiei”.

„Trebuie să facem tot ceea ce putem pentru a opri răspândirea virusului. Proiectul de lege se înscrie perfect în cadrul constituţional ungar”, l-a apărat săptămâna trecută ministrul Justiţiei Judit Varga.

Însă politica practicată de către Viktor Orban în deceniul de când se află la putere face opoziţia să se teamă că liderul în vârstă de 65 de ani va abuza de mijloacele execepţionale. Din 2010, el şi-a multiplicat deja – denunţă numeroşi observatori – atingerile aduse statului de drept în domeniile justiţiei, societăţii civile, libertăţii şi presei.

Unii parlamentari care se opun textului nu au ezitat să denunţe o „lovitură de stat”, o „derivă către dictatură”. Deputatul independent Akos Hadhazy denunţă faptul că acest text este înainte de toate „o capcană pentru opoziţie”, acuzată de Guvern că se află „de partea virusului”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.