Agenţia Europeană a Medicamentului, anunțul așteptat privind noul vaccin împotriva coronavirusului
Punerea la dispoziţie a unui vaccin împotriva noului coronavirus, gata să fie utilizat „pe o scară largă”, ar mai putea dura cel puţin un an, a apreciat marţi Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), scrie AFP.
EMA „estimează că va trebui să se aştepte poate cel puţin un an înainte de a avea un vaccin împotriva COVID-19 gata să fie aprobat şi disponibil în cantităţi suficiente pentru a fi utilizat pe o scară largă”.
Această estimare se bazează pe informaţiile disponibile şi experienţele din trecut în domeniul dezvoltării vaccinurilor, a precizat EMA.
Materialele medicale licitate în comun de statele UE nu vor sosi la începutul lunii aprilie, cum promisese preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ci vor începe să fie disponibile ”în câteva săptămâni”, a anunţat marţi executivul comunitar.
„Unele dintre echipamente, în funcţie de specificaţiile contractelor, vor putea fi disponibile în câteva săptămâni din momentul în care statele membre semnează contractele cu furnizorii”, a precizat la conferinţa de presă de marţi, purtătorul de cuvânt comunitar Stefan de Keersmaecker. El nu a detaliat despre ce echipamente este vorba şi nici cât de mult va întârzia sosirea celorlalte materiale licitate la nivel european.
”Odată ce procedurile vor fi finalizate şi vor fi semnate contractele cadru, statele membre vor trebui să semneze contractele cu companiile individuale pentru furnizarea bunurilor”, a explicat mai departe purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene.
”Paşii următori depind de cât de repede vor fi semnate contractele, de cât de repede statele membre fac comenzile după ce le-au semnat şi de cât de repede industria poate furniza materialele la nivel naţional”, a continuat el.