Primele măști sanitare produse în România!
Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a declarat că în scurt timp se vor produce 150.000 de măşti pe zi, iar „din 15 aprilie se va ajunge la 500.000 de bucăți pe zi, respectiv aproximativ 15 milioane de măști lunar”, postând pe pagina sa de Facebook fotografii cu primele măşti chirurgicale produse în România, informează Romaniatv.net.
„Astăzi am purtat pentru prima dată o mască produsă în România! Știu că foarte mulți le așteptați, aveți nevoie de ele. Vor ajunge la voi, cât de curând! Vor ajunge și la medicii și personalul medical din prima linie.
Vreau să le mulțumesc încă o dată grupului Taparo care au pornit în țara noastră producția de măști. În aceste vremuri de criză s-au găsit soluții la probleme urgente. Împreună ne facem România bine”, a scris ministrul Economiei, pe Facebook.
Ministrul economiei, Virgil Popescu, anunțase joi în ședința de guvern că o companie românească va produce de săptămâna viitoare 150.000 de măști pe zi, dar de la mijlocul lunii aprilie va ajunge să producă 500.000 de măști pe zi.
„Am vorbit cu probabil prima mare companie privată care va începe producția de măști. Produce în momentul de față combinezoane, 1.000 de bucăți zilnic, dar de săptămâna viitoare, odată ce va fi instalată, la sfârșitul săptămânii, prima linie de producție automată a măștilor, va produce 150.000 de măști pe zi, adică va ajunge la 4 milioane de măști lunar, și din 15 aprilie va produce 500.000 de măști pe zi FFP2 și 100.000 de măști FFP3, așa că vom ajunge practic să producem 16-17 milioane de măști pe lună, vorbim de măști acreditate CE”, a spus ministrul economiei, Virgil Popescu