Alegerile locale vor fi amânate!

Alegerile locale vor fi amânate. Premierul a anunțat, aseară, că Guvernul pregătește un act normativ pentru ca scrutinul să nu fie organizat în plină criză epidemiologică.

Pe de altă parte și ALDE, PSD, Pro România și UDMR au anunțat că au depus în Parlament un proiect care prelungește mandatele aleșilor locali. Alegerile ar fi trebuit să aibă loc în iunie, însă din cauza riscului major de infectare cu noul coronavirus oamenii nu se mai pot aduna în secțiile de votare. O variantă luată în calcul ar fi să avem alegerile locale odată cu cele parlamentare, în decembrie. O decizie însă nu a fost asumată public până în acest moment.

”Este din ce în ce mai puțin probabil ca alegerile locale să aibă loc în 28 iunie, noi nu putem să demarăm până nu avem convingerea că trecem de vârful pandemiei și ne îndreptăm spre normalitate. Din punctul meu de vedere e clar că în 28 iunie nu se mai pot organiza, sigur noi trebuie să emitem un act normativ, să prelungim datele”, a declarat premierul Ludovic Orban.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.