Europarlamentarul Maria Grapini cere Comisiei Europene măsuri concrete pentru finanțarea modernizării Portului Constanța

0

Marea Neagră este o sursă majoră pentru securitatea energetică a Uniunii Europene, iar rezervele energetice ale României din Marea Neagră sunt foarte importante și trebuie să fie gestionate eficient în interiorul UE.

Europarlamentarul român Maria Grapini a cerut oficial măsuri concrete Comisiei Europene pentru finanțarea modernizării portului Constanța, în vederea  transportului gazelor naturale și al petrolului pe coridoarele europene: ” Securitatea energetică trebuie să fie o prioritate pentru UE. Sistemul energetic al țărilor din Uniunea Europeană depinde în mare parte de importul de gaze naturale și petrol, principalele livrări de gaze în Europa realizându-se din Rusia sau via Rusia, din țările caspice. Avem resurse energetice în Uniunea Europeană, iar Marea Neagră este una dintre mizele majore ale competiției globale pentru resurse energetice, deoarece are rezerve importante de gaze naturale și petrol.

Având în vedere că securitatea energetică este una dintre prioritățile UE, ce măsuri va lua Comisia pentru ca resursele de gaze naturale și petrol din Marea Neagră să fie gestionate eficient și cum poate să fie susținută România, prin programe de finanțare, pentru modernizarea portului Constanța, pentru a asigura astfel conectivitatea și transportul gazelor naturale și al petrolului pe coridoarele europene?”, transmite europarlamentarul Maria Grapini

În răspunsul transmis, comisarul european pentru energie, Kadri Simson, că buna cooperare regională joacă un rol esențial în asigurarea securității energetice, consolidarea conexiunilor de infrastructură între țări și dezvoltarea unui sistem energetic rezilient.

”În cadrul activităților sale de promovare a acestei cooperări, Comisia acordă o atenție deosebită regiunii Mării Negre și va continua să sprijine în mod activ Grupul la nivel înalt pentru conectarea rețelelor energetice din Europa Centrală și de Sud-Est , creat în 2015 pentru a promova cooperarea regională în această zonă. UE a oferit sprijin pentru construirea interconexiunii gaziere Bulgaria-România, care este deja operațională, iar prima etapă a conductei Bulgaria-România-Ungaria-Austria urmează să fie finalizată în curând . Diverse alte proiecte de rețea și de stocare de pe lista de proiecte de interes comun a UE  și fluxul inversat prin coridorul transbalcanic, care a devenit operațional în ianuarie 2020, vor contribui, de asemenea, la diversificarea surselor și la îmbunătățirea securității energetice în regiune”, se arată în răspunsul oficial al comisarului.

Comisarul european pentru energie scrie în scrisoare și despre rezervele de gaze off-shore din Marea Neagră, considerând că este necesar un cadru de reglementare favorabil și stabil pentru a permite o exploatare eficientă, Comisia fiind în contact cu autoritățile române în ceea ce privește normele pieței interne a energiei și cadrul juridic general.

”Sectorul petrolier în ansamblu, precum și producția și transportul petrolului în special reprezintă o piață globală și competitivă, pe care investițiile se realizează în funcție de viabilitatea lor comercială. Prin urmare, proiectele privind transportul petrolului nu sunt eligibile pentru granturi UE în cadrul Mecanismului pentru interconectarea Europei (MIE)-energie. În cadrul MIE-transporturi, la Constanța este în curs de desfășurare o acțiune care prevede modernizarea infrastructurii portuare”,  specifică Kadri Simson.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.