Raed Arafat, anunț șoc privind prelungirea stării de urgență în plină pandemie de coronavirus

0

Raed Arafat preconizează că starea de urgență urmează să fie prelungită cu încă 30 de zile, iar acest lucru s-ar putea anunța chiar mai devreme de încheierea primelor 30 de zile de stare de urgență, chiar săptămâna viitoare.

„Dacă vorbim de starea de urgenţă, este foarte posibil să ajungă să fie prelungită încă o lună. Este posibil acest lucru şi poate această decizie va fi luată în cursul săptămânii viitoare, înainte să ajungem la data limită a stării de urgenţă”, a afirmat Arafat, citat de Agerpres.

„Starea critică, să zicem, depinde pentru că aţi văzut, în unele ţări a urcat şi după aceea a început coborârea foarte rapid. În alte ţări s-a menţinut. Este foarte greu să speculăm acest lucru. Dar nu cred că vom ieşi din starea aceasta de combatere a virusului înainte de sfârşitul lunii mai. Adică dacă chiar începe să scadă, va fi o perioadă continuă de combatere până să spunem că a trecut şi să ne relaxăm cu toate măsurile pe care le luăm”, a menţionat Raed Arafat.

„Orice este posibil, nu pot să afirm acest lucru (că măsurile se vor relaxa în luna iunie n.red), depinde cum va evolua situaţia. Este greu de răspuns la astfel de întrebări şi prefer să nu dau date, să nu dau zile, să nu dau luni, depinde foarte mult cum va evolua”, a mai spus secretarul de stat în MAI, Raed Arafat.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.